Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a criticat atitudinea unor aleși din Parlament, cu ocazia dezbaterii bugetului de stat, când s-a lăsat cu injurii și îmbrânceli. Deputatul trage un semnal de alarmă cu privire la cine ar vrea să preia conducerea în România și mai ales și în ce fel.
Ionut Stroe a publicat un mesaj despre scandalul din Parlament. Foto: Facebook Ionut Stroe
„Ați văzut în Parlament, în ultimele 24 de ore, cine vrea să preia conducerea în România și mai ales în ce fel. Niște scandalagii şi clovni. S-au băgat toți în acest cor de strigături, ură și violență, de la un capăt la altul al opoziției – de la AUR, până la USR”, a declarat deputatul Ionuț Stroe pe pagina sa de Facebook.
Purtătorul de cuvânt PNL critică situația din Parlament, spunând că alternativa promisă de partide de opoziție este un imens scandal și țipete, iar modul prin care se remarcă este prin mizerii și discursuri instigatoare. „Alternativa pe care o promit aceste partide mărunte este doar un imens scandal, țipete și atât. Singurul lucru pe care l-au deprins este să se hrănească din ură și să compromită orice dezbatere serioasă.
» Citește continuarea pe pagina autorului


