News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Simonis anunță adoptarea noii legi a pensiilor speciale până la finalul lunii septembrie

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, este de părere că, până la finalul lunii septembrie, va fi adoptată în Parlament legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională, potrivit News. 

FOTO Facebook

FOTO Facebook

„Decizia Curţii nu e atât de vehementă. Lasă o portiţă. Cred că până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională”, a explicat Alfred Simonis, potrivit News

  

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a punctat că subiectul actual și de neîntârziat este reforma pensiilor speciale, în contextul în care eventuala neîndeplinire a jalonului din PNRR ar putea aduce României pierderi de miliarde de euro.   

„Eu știu că Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene fac demersuri, și chiar se află la Bruxelles în aceste zile, pentru ca să poată să aducă reforma și măsurile care privesc pensiile speciale la zi. (…) Toată lumea știe că suntem întârziați cu această reformă, dar nu este o reformă ușoară pentru Guvernul României”, a precizat ministrul Finanțelor la Interviurile Digi24. Boloș a punctat că una dintre problemele în discuție cu Comisia Europeană o reprezintă stagiul de cotizare: „Este nefiresc să ai ultima lună de salariu în calcul pentru stabilirea viitoarei pensii”.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Zeci de oameni s-au strâns la o înmormântare. Polițiștii s-au autosesizat și au aplicat amenzi

Redacția

Calendarul dezbaterilor și votului pe buget în Parlament. Miercuri, ziua decisivă

Redacția

Adina Vălean: Renegocierea PNRR nu este lipsită de sens. Niște ajustări, permutări sunt legitime

Redacția
Încarcă...