NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Service închis de intanță într-o speță identică ca a lui Olariu! Pintilie anunță un regulament clar, pentru emiterea acordurilor teritoriale de funcționare!

După ce NewsPascani.com a relatat despre situația în care se află service-ul lui Sorin Olariu, care a funcționat 5 ani fără autorizație de funcționare, iar atunci când a obținut-o a făcut-o fără ca legislația să fie respectată de emitent, primarul Marius Pintilie a relatat o speță identică în care o instanță de judecată a anulat acordul teritorial de funcționare a unui service auto pe motiv că fusese emis ilegal.

În conferința de presă săptămânală, atunci când a fost întrebat care activități trebuie autorizate pentru funționare de către Primărie, primarul Pintilie a declarat că în câteva săptămâni va pune în dezbatere publică un regulament privind condițiile pentru emiterea acordului teritorial de funcționare.

Pintilie a mai explicat că a demarat acest demers după ce o instanță de judecată a anulat un acord teritorial de funcționare a unui service ce funcționa într-o clădire care avea autorizație de construire pentru garaj. Cazul este similar cu cel al service-ului auto deținut de Sorin Olariu, care la fel funcționează într-o clădire ce are destinația unui garaj cu etaj.

Primarul a explicat că pentru obținerea acordului teritorial de funcționare, cei care se află în această situație trebuie să-și modifice autorizația de construire pentru scopul activității reale pe care o prestează în incinta acelui spațiu.

  

Să știți că pe domeniul ăsta nu s-a făcut nimic la Primăria Municipiului Pașcani. Apropos de ce se face la Primărie, ce se muncește, foarte mult timp l-am dedicat și pentru reglementarea acestui subiect. Este un compartiment care nu a avut lucrurile foarte clare în ceea ce privește ce trebuia să ceară de la pășcăneni, de la firmele care trebuiau să aibă acordul de funcționare eliberat de Primăria Pașcani. Avem o legislație care prevede niște cerințe minimale. Consiliul Local poate merge mai departe decât aceste condiții minimale, dar asta binențeles în baza unui regulament aprobat de către Consiliul Local. Sper săptămâna viitoare, dacă nu peste două săptămâni, să punem în dezbatere publică un astfel de regulament, în așa fel încât toate aceste cerințe să fie foarte clare. Dimineață am avut o ședință la ora 7 jumătate cu salariatul de la acorduri avize autorizații, și mi-a prezentat un tabel foarte clar, cred că vreo 7-8 pagini, pe fiecare cod CAEN care sunt cerințele: când îți trebuie DSP (n.r. aviz), când îți trebuie DSV, când îți trebuie ISU sau altceva. Deci pentru fiecare tip de activitate din codul CAEN, vom avea niște cerințe. Din păcate, noi am început să lucrăm pe acest subiect de la o poveste cu o firmă care în baza unei hotărâri judecătorești a avut acordul teritorial de funcționare anulat. Decizia nu vine neapărat din autorizare, ci din partea de construcție. Trebuie să înțeleagă toată lumea că dacă ai avut o autorizație de construcție pentru un obiectiv, dacă ai zis că vrei să construiești un garaj, ei bine nu poți să faci în acel garaj altceva. Sau dacă ai construit un apartament, nu poți să-l transformi în spațiu comercial oricum. Iar marele probleme pe autorizări vin tocmai de acolo, pentru că foarte multă lume nu înțelege că dacă schimbi destinația unui imobil trebuie să parcurgi etapele de autorizare ca la autorizația de construcție.Aceleași. Parcurgi etape respective și atunci toată lumea este în regulă. Nu a fost niciun pic de exigență până acum pe domeniul acesta. Îmi pare rău că sunt unii care vin acum și consideră că Primăria s-a birocratizat suplimentar, dar nu este niciun fel de dorință de-a noastră să fim excesiv de birocratici, ci vreau ca să fie lucrurile foarte clare, ” a explicat primarul Marius Pintilie.

Advertisements

Related posts

Autorităţile vor anunţa reguli noi cu o săptămână înainte de ridicarea restricţiilor

Redacția

Achiziție importantă de antiderapant pentru iarnă, la Pașcani

Irina Gherasim

Consilierii din mandatul 2004 – 2008 au calitatea de suspecți în dosarul DNA. Iată lista acestora

Răzvan Grecu
Încarcă...