Administrația locală a definitivat o formă a regulamentului privind circulația autovehiculelor de greu tonaj pe străzile municipiului. Timp de 45 de zile el va sta în dezbatere publică, va fi amendat apoi supus votului Consiliu Local.
Cei interesați vor putea face amendamente la acest proiect.„Primul subiect pe care îl abordăm astăzi este legat de regulamentul pentru utilajele de tonaj din Pașcani. Acesta a fost lucrat de către noi și, astăzi, îl aducem în dezbatere publică. Sper ca, prin această ocazie, să rezolvăm și problema traficului greu care trece prin cartierul Lunca, dar nu neapărat doar acolo, având în vedere că poate și pe strada Unirii se înregistrează probleme similare. Regulamentul va fi disponibil pentru o dezbatere publică de 45 de zile, după care îl vom supune aprobării în ședința Consiliului Local. Este un regulament care, bineînțeles, ar fi trebuit să fie prezent și aplicat de 10-20 de ani în Pașcani, așa cum se întâmplă în alte unități administrativ-teritoriale mai mari. Probabil, însă, nu au existat situații atât de grave care să impună un astfel de regulament până în prezent“, a explicat primarul Marius Pintilie.
Edilul local a reamintit că acest proiect vine că urmare a problemelor de pe drumurile naționale și tranzitul prin cartierele municipiului a autocamioanelor.“Este important de menționat că, pe pasajul de la drumul național, peste calea ferată, și pe strada Grădiniței există probleme legate de pod, care are anumite limitări. O parte din șoferii de camioane preferă să ocolească podul, intrând pe zona dinspre Lunca, pe strada Unirii, apoi pe strada Grădiniței, și revenind pe drumul național. Această situație trebuie reglementată clar pentru acele mașini de tonaj care trebuie să circule pe anumite străzi”, a mai spus primarul.
Pintilie a mai anunțat că vor fi acordate permise provizorii de trecere, sau în alte cazuri excepționale.“De exemplu, dacă un cetățean are nevoie să construiască o casă și trebuie să aducă beton, este evident că o mașină de tonaj mai mare de 7,5 tone va întâmpina dificultăți, având în vedere că pe acea stradă există un indicator care interzice accesul vehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 tone. În astfel de cazuri, va trebui să se acorde permise de liberă trecere pentru cei care au o motivație justificată și reală de a circula pe aceste străzi. De asemenea, vor exista permise și pentru mașinile de aprovizionare ale magazinelor mari sau pentru cele care aprovizionează materialele de construcții, dar și pentru autovehiculele care efectuează operațiuni de vidanjare sau alte activități care implică accesul utilajelor grele.Aceste permise vor fi eliberate de primărie, pe bază unui permis specific, și vor permite accesul utilajelor grele sau al mașinilor cu greutate de peste 7,5 tone, într-o manieră reglementată. De asemenea, aceasta este o cerință și pentru autoritățile rutiere din Iași, care ne-au transmis că soluția pentru limitarea traficului greu pe Lunca este acest regulament, care va stabili reguli clare de acces pe domeniul public pentru utilaje“, a mai spus primarul Pașcaniului.