RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ședințe peste ședințe pentru a face ordine în haosul generat de noile semafoare! Iată ultimele decizii

 

Ultimele modificări decise în intersecțiile semaforizate au fost adoptate! Comisia Tehnică de Organizare a Circulației Rutiere instituită la nivelul Primăriei Pașcani a avut astăzi programată o nouă ședință de lucru, pe subiectul noilor intersecții semaforizate.

  

 

 

Începând de mâine toate cele trei intersecții semaforizate ar urma să funcționeze. Reprezentanții administrației locale urmează să facă ultimele modificări în ceea ce privește asigurarea marcajelor rutiere și montarea indicatoarelor. După cum anunțam în ceea ce privește intersecția de la Gară, intrarea în parcarea stație CF se va face prin dreptul stației CF, în timp ce pentru ieșire vor fi folosite cele dinspre Oficiul Poștal și Pasarela Remar.

 În intersecția de la Constructorul s-a decis ca pe traseul conducătorilor auto care pătrund în intersecție cu intenția de a efectua virajul la dreapta să fie puse în funcțiune semnalul verde intermitent. Excepția intervine pentru cei care circulă dinspre strada Stadion către intersecția de la Constructorul. Aceștia nu vor putea efectua manevra întrucât există o singură  bandă de mers pe acest sens.

Și aici șeful Biroului Rutier Pașcani a propus ca luminile ambelor semafoare de pe strada Moldovei să fie sincronizate, însă cei din Primărie au susținut că nu se poate face acest lucru acum.

 

La Spitalul Municipal, acolo unde avem de a face cu cea mai complexă situație după montarea indicatoarelor nu au vor apărea modificări față de situația actuală. Cei de la Poliția Rutieră au solicitat mutarea trecerii pietonilor de la Judecătorie, pentru că îngreunează încadrarea șoferilor care au verde intermitent pe sensul Ștefan cel Mare și Sfânt spre Spital. De asemenea și reprezentanții Poliției Locale au cerut amplasarea indicatoarelor de reducere a vitezei în apropierea trecerilor de pietoni mai ales la școli, cât și toaletarea copacilor astfel încât semafoarele și indicatoarele să fie vizibile.

 Cât privește intersecția de la spital au venit propuneri să fie realizate marcaje de ghidare pentru șoferii care fac stânga în intersecție, dar acestea au fost amânate din lipsa fondurilor pe moment.

 Joi, 20 septembrie, urmează să fie realizate marcajele rutiere în zona Gării, după care se vor pune în funcțiune semafoarele. Șoferii cât și pietonii sunt sfătuiți să respecte indicațiile fiecărei intersecții.      

Related posts

Ziua Națională a României: Spectacol al elevilor la Târgu Frumos!

Marius Parteni

Pintilie despre asfaltările din oraș: „Pur electoral! Trebuiau demarate și executate din martie! Pe timpul stării de urgență străzile erau goale! ”

Răzvan Grecu

Ajutoare de căldură doar cu anchetă. Veniturile solicitantilor, verificate printr-un soft

Redacția
Încarcă...