
Palatul Cantacuzino va fi transformat in Muzeul Municipal al Pașcaniului și va fi introdus în circuitul turistic. La conferința săptămânală de presă, viceprimarul Cristian Rățoi a precizat că în cadrul unității de cultură vor fi înființate noi secții.
”Începând de miercuri am demarat toate demersurile necesare pentru avizarea și autorizarea Muzeului Municipal Pașcani. Toată activitatea va începe cu un plan tematic. Am discutat cu doamna director de la Palatul Culturii, care ne-a acordat sprijin până acum, și care a spus că ne va ajuta în continuare . În acest sens ne-am gândit la mai multe secții: de etnografie, istorie și arheologie, carte religioasă și icoane și bineînțeles o secție de istorie locală. Cu personalități, istoria palatului. Orice muzeu ar trebui să aibă acest lucru”, a declarat Cristian Rățoi, viceprimarul municipiului Pașcani.
Palatul Cantacuzino – Pașcanu a fost construit în jurul anului 1650 și refăcut în secolul al XVIII-lea.
Palatul, fost conac boieresc, a fost naționalizat în perioada comunistă și, după 1990, a găzduit Palatul Copiilor. În 2011 a fost retrocedat moștenitorilor care, ulterior, au acceptat răscumpărarea obiectivului de către Primăria Pașcani pentru 180.000 euro, bani care au fost plătiți în rate. Autoritatea locală a intrat prin proprietatea imobilului în 2013 și a început demersurile de restauare. Acestea s-au concretizat în martie 2019 când a fost semnat un contract de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Palatul are o suprafață construită la sol de 639 mp și are în total 25 de încăperi pe trei niveluri, fără a pune la socoteală holurile, băile etc. Clădirea anexă (trei camere, casa scării și terasa) are o suprafață construită de 122 mp. Fundațiile unei sere dezafectate (140 mp), o fântână nefuncțională, un garaj (38 mp) și alei pietonale sunt de asemenea menționate în inventarul preluat în proprietatea privată a municipiului de pe Siret.


