News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Seceta a făcut ravagii: 24.000 hectare de teren afectate

Efectele secetei pentru agricultura ieşeană au fost devastatoare. Cifrele prezentate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă arată că, la nivelul judeţului Iaşi, suprafaţa agricolă afectată de secetă este de 24.000 hectare, din care 7.221 hectare porumb, 4.867 hectare floarea soarelui, 1.828 hectare soia.  

Pe unităţi administrativ-teritoriale, suprafeţele cele mai mari afectate sunt în comunele Belceşti – 1.832 hectare, Al. I. Cuza – 1.611 hectare, Şipote – 1.306 hectare, Ioan Neculce – 1.125 hectare şi Erbiceni – 1.106 hectare. Pe lângă cele afectate de secetă, suprafaţa culturilor distruse de grindină în luna iunie a fost estimată la 16.400 hectare, în condiţiile în care suprafaţa totală agricolă a judeţului este de 255.000 hectare. „Rapoartele Direcţiei pentru Agricultură au fost transmise Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru a se analiza posibilitatea luării de măsuri pentru compensarea pierderilor suferite de agricultori”, a precizat prefectul Marian Grigoraş. Reprezentantul Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Moldova Nord a prezentat stadiul îndeplinirii măsurilor adoptate prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 28 iulie, privitoare la pornirea staţiilor de pompare Moreni şi Sculeni în vederea suplimentării volumului de apă pe râul Jijia. Până în prezent, volumul de apă total pompat este de 2,9 milioane metri cubi. 

Sursa: ziarulevenimentul.ro

  

Related posts

Şapte proiecte de autostrăzi şi drumuri expres trec de la CNAIR la nou înfiinţata Companie Naţională de Investiţii Rutiere

Redacția

În atenția DNA Iași: Bugetul municipiului Paşcani, prejudiciat prin blocarea hotărârilor Consiliului Local 88 și 90, din anul 2015

Marius Parteni

Pantazi reacționează după ce Ion Moțatu a dezvăluit că a fost momit cu postul de consilier personal. Dar pe Cristian Menegon cum l-ați luat de la Actualitatea TV? Pe ce criterii?

Răzvan Grecu
Încarcă...