RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Se mai pot aplica amenzi după decizia CCR de ieri? Ce spun specialiștii, în timp ce Guvernul este confuz

Avocata Elenina Nicuț contrazice interpretarea premierului Ludovic Orban, care a declarat joi că după decizia Curții Constituționale amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare vor reveni la nivelul inițial, înainte de a fi majorate. Avocatul explică faptul că CCR a declarat neconstituționale atât articolul din OUG 1/1999 care a introdus amenzi pentru încălcarea ordonanțelor militare, cât și  OUG 34/2020, care a majorat nivelul amenzilor.

Curtea Constituțională a stabilit miercuri că dispozițiile art. 28 din OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale și, de asemenea, că OUG 34/2020 pentru modificarea și completarea OUG 1/1999 este neconstituțională, în ansamblul său.

Art. 28 din OUG 1/1999 a introdus amenzi pentru încălcarea regulilor stabilite în starea de urgență, de la 100 de lei până la 5.000 de lei pentru persoane fizice și de la 1.000 de lei până la 70.000 de lei pentru persoane judridice.

OUG 34/2020, printre altele, a majorat nivelul amenzilor, de la 2.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoane fizice și de la 10.000 de lei la 70.000 de lei pentru persoane juridice.

  

Premierul Ludovic Orban susține că prin decizia de miercuri a CCR se va reveni la nivelul inițial al amenzilor, cel stabilit prin OUG 1/1999.

„Noi am mărit amenzile pentru a crește gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat această decizie a CCR nu înseamnă că nu se mai dau amenzi, numai că se dau amenzile la nivelul anterior Ordonanței de Urgență. Dacă a fost declarat neconstituțional un articol, declararea ca neconstituțional poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi. Când vom avea și motivarea vom înțelege cu adevărat care sunt toate consecințele legale”, a declarat joi premierul Ludovic Orban.

Avocata Elenina Nicuț îl contrazice și arată că și art. 28 din OUG 1/1999 a fost declarat neconstituțional.

„Norma de incriminare a fost declarată neconstituțională cu totul. Decizia CCR nu privește doar cuantumul amenzii, ci toată incriminarea. Dacă ar fi vrut să anuleze doar majorarea amenzilor, CCR s-ar fi limitat la declararea neconstituțională a OUG 34, nu s-ar fi atins de art. 28 din OUG 1. Este o problemă de fond”, a declarat Elenina Nicuț pentru Digi24.ro.

Ea amintește că CCR a stabilit că faptele pentru care se dau amenzi nu sunt definite în ordonanța privind starea de urgență și nici nivelul amenzii pentru fiecare faptă, ci era o singură normă valabilă pentru toți: „Nerespectarea prevederilor art. 9 (din OUG 1/1999) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”.

Pentru ilustrare, Elenina Nicuț face trimitere la Codul Rutier, care este aprobat tot prin ordonanță de urgență, dar care individualizează foarte clar faptele care sunt pedepsite și care este amenda pentru fiecare contravenție rutieră în parte. 

Ea spune că, practic, decizia CCR anulează posibilitatea amendării. 

Ca să facem o paralelă cu legislație penală – fapta nu e prevăzută de legea penală -, așa și acum – fapta nu este prevăzută de legislația contravențională”, a explicat Elenina Nicuț.

Ea mai spune că cei care au primit amenzi ar trebui să le conteste în instanță pentru a putea fi anulate, precizând că termenul pentru depunerea contestațiilor nu a expirat, ci se calculează după încetarea stării de urgență, acum fiind suspendat.

Totuși, avocata avertizează că instanțele vor fi blocate de un număr prea mare de contestații, mai ales că judecătorii nu au lucrat, ceea ce poate duce la un blocaj. Ea crede că o soluție gândită de guvern pentru întreaga situație ar fi mai potrivită.

Poliția, Jandarmeria și Poliția locală dau amenzi ca și până acum pentru încălcarea ordonanțelor militare, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea amenzilor în perioada stării de urgență, scrie G4media.ro, citând surse din Ministerul de Interne.

Termenul de motivare și publicare în MOF a deciziei CCR este de 30 de zile. Până atunci, noi aplicăm cadrul legal existent. După publicare, vom respecta cadrul legal din acel moment. Deja, juriștii noștri caută soluții pentru punerea în acord a legislației cu decizia CCR”, au explicat sursele citate de G4media.ro.

DIGI24

Related posts

Arest la domiciliu pentru tânărul care a furat o mașină și a fost blocat în trafic de polițiști

Oana Cordoneanu

LIDL retrage mai mulţi biscuiţi care pot conţine metal. Au fost vânduţi în magazinele din toată ţara

Redacția

Feriți-vă de acest reprezentant de scară: Bloc rămas fără apă, deși locatarii au facturile la zi

Marius Parteni
Încarcă...