RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Se întorc ploile de miercuri. Vremea va fi capricioasă până la sfârșitul lunii

Meteorologii anunță că ploile se vor extinde pe tot teritoriul țării de miercuri, însă temperaturile rămân cele normale pentru această perioadă. Vremea va fi capricioasă până la sfârșitul lunii.

 

  

”De marți, se înmulțesc ploile, ca și apariție, dar și ca arie. Dacă luni au fost doar câteva celule, de marți vor apărea și în sudul extrem, în sud-est, dar în Bucuești mai puțin. De miercuri, vor fi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ, cam pe tot teritoriul țării, iar temperaturile vor fi modeste, undeva în jurul celor normale, cu 30-31 de grade în sud, pentru că vorbim de intervale cu ploaie. Vor fi mai scăzute în zonele nordice și centrale, acolo unde sunt mai multe perioade cu nori, cu 22-24 de grade Celsius”, a declarat Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit surisei citate, zilele cu ploaie se vor menține până la sfârșitul lunii.

„Rămânem în masă instabilă până la sfârșitul lunii, adică vom avea ploi frecvent după-amiaza și seara în mod deosebit, cele mai expuse fiind zonele de deal și de munte, dar și în restul țării”, mai explică meteorologul.

sursa ww.ziaruldeiasi.ro

 

Related posts

Bărbat încătușat pe Autostrada Timișoara-Lugoj, după o urmărire ca în filme

Redacția

Dispar reclamele la medicamente de pe TV. Senatul a votat legea care interzice publicitatea explicita a acestora

Redacția

Protestul ciobanilor a ajuns în presa străină

Redacția
Încarcă...