
Concursul de matematică „Nicu T. Șerban” a ajuns la a IV-a ediție. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, începând cu ora 9.00, la liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”.
Este destinat elevilor de clasele III-VIII, iar anul acesta și-au anunțat prezența 254 de participanți de la școlile din Pașcani și împrejurimi.
“În această sâmbătă, are loc la școala noastră concursul de Matematică Nicu T. Șerban, concurs realizat în memoria regretatului nostru profesor ce a profesat foarte mulți ani la școala noastră, fiind și director al unității de învățământ. Suntem la ediția cu numărul IV și an de an ne bucurăm să adunăm din ce în ce mai mulți elevi. Concursul se adreasează copiilor de la clasa a III-a până la clasa a VIII-a de la școlile din împrejurimi. Suntem pregătiți să primim acest număr mare de copii care se înscriu an de an și suntem pregătiți cu profesori pentru supraveghere și pentru corectare. Cei de la catedra de Matematică, respectiv profesorul Gheorghe Iacob, profeșor Mihaela Bișoc și Roxana Rotundu fiind și cei care se ocupă de acest concurs, au întocmit subiectele, alături de alți profesori din oraș. La corectat se vor coopta și profesorii care însoțesc elevii la concurs“, ne-a declarat Maria Petrovici, directoarea Liceului Tehnologic ”Mihai Busuioc” Pașcani .
Concursul este inițiat de către membrii de la Catedra de Matematică, respectiv profesorii Gheorghe Iacob, Mihaela Bișoc și Roxana Rotundu. Evenimentul este organizat în fiecare an în memoria fostului profesor de matematică Nicu T. Șerban, care a decedat în luna aprilie 2010, în urma unor probleme cardiace.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


