
Guvernul României a anunțat că intenționează să lărgească autonomia primăriilor, acordându-le dreptul de a autoriza sau nu funcționarea sălilor de jocuri de noroc pe raza localităților.
Primarii și consiliile locale vor putea decide în trei variante cu privire la sălile de jocuri de noroc. Astfel, în primele două variante, ele vor putea fi amplasate ca până acum, în toate zonele unei localități, ori vor putea fi amplasate doar într-o zonă specială din localitate. În aceste două cazuri, primăriile vor putea institui și încasa o taxă specială pentru funcționarea acestor săli de jocuri de noroc.
În varianta a treia, primarii și consiliile locale vor putea interzice pe raza localității lor sălile de jocuri de noroc. Pentru toate cele trei variante, va exista un termen tranzitoriu de șase luni până când noile reguli vor intra în vigoare.
În acest context, NewsPascani.com l-a întrebat pe Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani, care este poziția sa față de sălile de jocuri de noroc din municipiu și dacă va mai autoriza noi săli sau le va interzice și pe cele existente.
„Eu cred că nu ar trebui să mai avem alte săli de jocuri de noroc la Pașcani, față de cele pe care le avem acum. Nu sunt neapărat pentru interzicere, ele trebuie să fie într-un echilibru. Din punctul meu de vedere nu trebuie să avem un exces de săli de jocuri de noroc la Pașcani. Nu am analizat să vedem dacă sunt prea multe acum. Eu nu cred că la Pașcani am avut chestiuni tragice din cauza lor. Eu nu sunt un practicant. Nici table dacă joc, nici altceva, nu am jucat niciodată pe bani din principiu. Doar când eram copil, poate am luat bilete la loz în plic. Dar, dacă ajungem la concluzia că există o problemă în comunitatea noastră cauzată de aceste jocuri de noroc, atunci putem să diminuăm, să restricționăm”, a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.
Menționăm că în acest moment funcționează în zona deal a Municipiului Pașcani șapte săli de jocuri de noroc, iar în zona vale trei astfel de săli.


