News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Rupere de nori la Blăgești. Culturile oamenilor și un drum au fost distruse de apă (FOTO)

În câteva minute ploaia a făcut astăzi prăpăd în suburbia Blăgești. Aici a avut loc o rupere de nori, iar apa acumulată pe câmpurile din amonte de localitate s-a scurs într-o cantitate mare și a distrus un drum, cât și mai multe culturi ale oamenilor.

 Un canal de scurgere nu a mai făcut față, iar apa s-a revărsat în grădina familiei Lungu ce locuiește în apropiere de varianta de ocolire a Blăgeștiului. Unul dintre membrii familiei ne-a declarat că apa le-a distrus un gard, culturile de ceapă, cartofi, roșii, dar cel mai important, cultura de lavandă pe care omul a cheltuit foarte mulți bani. Tot el ne-a declarat că aceeași poveste a avut loc și săptămâna trecută când a plouat mai tare, însă cantitatea de apă a fost ceva mai mică.

”Anul acesta este a treia oară când se întâmplă. Nu am ideea cum mi-a inundat de data asta. Eu am legume în grădină, dar cel mai important e ca am cultivat acolo niște lavandă adusă din Bulgaria” ne-a declarat Vasile Lungu, locuitor al suburbiei Blăgești.

  

 Canalul de scurgere a fost desfundat zilele trecute de către muncitorii societății ce repară DJ 208 Pașcani – Hărmănești, însă apa a venit din nou într-o cantitate mult mai mare. Viceprimarul Vasile Axinte ne-a declarat că a primit atenționare de cod galben, însă nu se aștepta nimeni la o rupere de nori.

”A fost o rupere de nori în partea stângă cum mergi pe șoseaua spre Cotnari. A traversat strada care s-a rupt în zonă și zic eu, un caz fericit că a luat-o pe câmp peste culturi.  Dacă intra în localitate cantitatea asta mare de apă într-un timp atât de scurt, câteva case erau mutate. Podul care traversează fosta variantă preia debitul, dar cea de pe noua rută ocolitoare este la jumătate ca debit. Vom mai face o traversare pentru a crea un debit mai mare pe sub șosea”, a declarat Vasile Axinte, viceprimarul municipiului Pașcani.

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Incendiu la o societate din Ruginoasa

Răzvan Grecu

În timpul stării de urgență au dispărut mai mulți minori decât în vremuri normale

Redacția

 1 Iunie la Târgu Frumos

Redacția
Încarcă...