UPDATE Cei doi oficiali au avut intervenţii foarte scurte. „Majestatea Voastră, vă adresez mulţumirile României pentru contribuţia importantă a militarilor belgieni la prezenţa NATO din ţara noastră. Împreună suntem mai puternici şi mai eficienţi în efortul nostru comun de a consolida securitatea spaţiului euroatlantic şi siguranţa cetăţenilor noştri!”,a declarat şeful statului.
„Dragi soldaţi, avem deplină încredere în dvs şi capacitatea Alianţei de a face faţă oricăror ameninţări prezente şi viitoare. Vă urez succes în continuare”, a precizat Iohannis.
La rândul său, regele Philippe a subliniat că „NATO a reacţionat repede, trimiţând trupe pe Flancul Estic. Prezenţa a trupe din 7 state arată că solidaritatea unei Alianţei e măsurată în momentele critice”.
„În ultimul rând, am speranţa că această luptă se va termina în curând. Susţinerea occidentului nu se va termina cu ultimul foc tras„, a completat belgianul
UPDATE A început ceremonia de primire a regelui Belgiei, Philippe, de către Klaus Iohannis.În jur de 12.30 vor avea loc şi declarţaiile de presă.
***
„Pe lângă convorbirile oficiale, cei doi şefi de stat se vor întâlni cu militarii români, belgieni şi din celelalte ţări aliate, desfăşuraţi pe teritoriul României în cadrul efortului aliat de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic,
» Citește continuarea pe pagina autorului


