
Problema câinilor fără stăpân a fost adusă, din nou, în discuție de jurnaliști la ultima conferință de presă organizată de șefii Primăriei, iar viceprimarul Cristian Rățoi a declarat că va încerca o nouă soluție pentru a rezolva această situație.
Conform declarației acestuia, în urma unei discuții pe care a avut-o cu reprezentanta unei asociații ce se ocupă de câinii comunitari, a decis să achiziționeze și să monteze mai multe capcane pentru câini în zonele din municipiu unde a fost semnalată cel mai des prezența câinilor fără stăpân.
„Cu câinii pot să vă spun că i-am transmis domnului Popa să scoată oamenii și în perioada următoare avem în vedere achiziția de capcane. Am discutat cu o doamnă care are o asociație și mi-a arătat mai multe modele, așa că vom achiziționa vreo 5, 6 pe care le vom amplasa în diferite puncte ale orașului, cu precădere acolo unde au fost mai multe reclamații,” a declarat Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani.
Reamintim că, problema câinilor comunitari a fost de-a lungul timpului o nucă tare pentru administația locală, niciunul dintre primarii de după 1989 nereușind să o rezolve.


