Prețul de producție al unei gigacalorii de către RAGCL Pașcani ar putea ajunge la 400 de lei, față de 322 lei cât este la momentul de față. Conducerea RAGCL Pașcani susține că este nevoită să recurgă la această creștere pentru a putea obține din partea ANRSC licența de operare.
Prețul de facturare către consumatori ar trebui să rămână nemodificat, adică la 265 de lei pe gigacalorie cât plătesc pășcănenii la momentul de față. Asta deși în bugetul local pentru anul 2015 ca subvenție municipalitatea a prevăzut suma de 1,1 milioane de lei.
“În acest moment în buget sunt 1,1 milioane acordate ca și subvenție. Poate fi rectificat atunci sau dacă se vor găsi resurse proprii. Există o schemă de ajutor de stat tocmai pentru a veni în ajutorul companiilor de termoficare”, a precizat Gelu Nedelcu, director RAGCL.
Șefii regiei susțin că municipalitatea ar putea apela la un ajutor de stat pentru suplimentarea sumelor de bani necesare. Ei susțin că nu au venit cu propunerea de majorare doar pentru a avea rezultate economice, ci pentru a aduce unitatea pe linia de plutire.
“Nu facem această intenție de modificare de tarif doar că dorim noi ca să avem rezultate. La sfârșitul anului 2014, în decembrie, ne-a expirat licența de funcționare. Noi am depus documentația pentru prelungirea ei și în conformitate cu legislația ni s-a răspuns că nu se mai poate prelungi pentru că înregistrăm pierderi în producție în ultimii 3 ani. Dacă dorim să o obținem , în termen de 6 luni începând de la 1 decembrie, trebuie să prezentăm dovada că vom încheia 2015 fără pierderi, altfel nu vom obține licența și este o mare problemă. ANRSC ne-a recomandat una dintre metode, pe lângă reducerea personalului, a cheltuielilor materiale, și reactualizarea tarifului pentru că este o realitate, nu s-a modificat TVA cu 5%. Din 2008 până în prezent prețul la gaz a crescut cu 47%, prețul la apă a crescut cu 331%, prețul la curent cu 40%. Toate aceste creșteri succesive la principalele utilități a făcut ca regia să meargă în pierdere”, a susținut Sorin Năcuță, director tehnic al RAGCL Pașcani.
Potrivit acestuia pășcănenii nu vor fi afectați de creșterea prețului de producere al gigacaloriei. Administrația locală poate solicita Guvernului fonduri pentru subvenții.
“În ultimii 3 ani ANRSC nu ne-au mai acordat prelungirea licenței. Încercăm să pune pe făgaș normal societate. Există 90% speranță în urma discuțiilor cu administrația locală că pășcănenii nu vor fi afectați de creșterea tarifului. Dacă crește prețul de producție și UAT nu poate acoperi intervine statul prin schemă de ajutor pentru a acoperi. Am simulat să vedem cu cât ar trebui să reducem personalul că tot sunt discuții că sunt mulți și salarii mari. Dacă am disponibiliza personalul tot, în frunte cu noi, nu am acoperi toate aceste pierdere. Avem lucrări, însă nu avem cu ce personal să îl acoperim. Nu ne permite să facem angajări, trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a mai susținut Sorin Năcuță.
Proiectul urmează să fie analizat într-o viitoare ședință a legislativului local.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


