Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că două dintre greşelile făcute de social-democraţi, care sunt motiv de scădere în sondaje, ar fi că la alegerile de anul trecut au crezut prea mult în cuvântul celor de la PNL şi că nu au avut suficiente discuţii cu Victor Ponta pentru a-l convinge să nu candideze la alegerile prezidenţiale.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Grindeanu a fost întrebat duminică, la Antena 3, cum a ajuns PSD la un scor de sub 20% în sondajele de opinie, transmite Agerpres.
„Sunt multe cauze. Oricât de bine s-a guvernat, sau mai puţin bine, PSD, chiar dacă n-a avut anii PNL-ului la guvernare, totuşi din 2012 până în 2025, în 13 ani, PSD a fost vreo 10-11, PNL a avut vreo 11-12, un pic mai mult decât noi, toate aceste lucruri se văd, se simt. Chiar dacă ai făcut tu cei mai mulţi kilometri de autostradă, chiar dacă ai mărit pensii-salarii, chiar dacă ai făcut lucruri care trebuia să fie făcute în România, erodarea de la guvernare, dacă pot să spun aşa, e una care se simte şi în procente”, a precizat preşedintele interimar al PSD.
» Citește continuarea pe pagina autorului



