Consilierii PSD au luat decizia de a nu se prezenta la ședința extraordinară convocată mâine de grupul PNL, pentru a revoca din funcție membrii Consiliului de Administrație de la EcoSalubritate. Decizia au luat-o după o întâlnire la partid. Poziția social-democraților este surprinzătoare, în contextul în care mai mulți dintre ei s-au pronunțat împotriva creșterilor de preț propuse chiar de primar.
Motivul pentru care ei nu vor să se prezinte la ședință este acela că demersul liberalilor ar fi unul politic. Informațiile în acest sens au fost confirmate de viceprimarul Gabriela Nedelcul. ”Majoritatea consilierilor au susținut că nu se impune prezența la ședință”, ne-a declarat Nedelcu.
Poziția PSD nu are nicio susținere în ceea ce privește poziția pe marginea acestui subiect. O dovadă sunt discuțiile din ședința ordinară a legislativului local din data de 29 iunie 2017.
Atunci aceștia au fost de acord să discute, la propunerea PNL, raportul de activitate al administratorilor de la EcoSalubritate. În timpul discuțiilor, consilierul Claudiu Bodoașcă a solicitat supunerea la vot a revocării membrilor Consiliului de Administrație, dar s-a lovit de cei din PSD și secretarul Irina Jitaru.
Ei au invocat că nu au pe masă un asemenea proiect de destituire a Consiliului de Administrație. ”Consiliul de Administrație poate fi demis doar de Consiliul Local, iar în acest sens trebuie un proiect de hotărâre. Vă aștept cu un proiect, care va fi supus votului consiliului”, a susținut secretarul Irina Jitaru.
Grupul consilierilor PNL au promis că vor veni cu un asemenea proiect într-o ședință extraordinară, dar acum demersul lor este catalogat unul politic.
Menționăm faptul că revocarea din funcție a membrilor Consiliului de Administrație este solicitată din cauza situației în care a ajuns societatea EcoSalubritate, a cărei structură de conducere în ultima vremea a venit cu foarte multe propuneri de majorare a tarifului.
{youtube}Tsw2oo_4irg{/youtube}


