RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

PS Gherghel îndeamnă credincioşii să îl sprijine pe noul episcop de Iaşi

Preasfinţitul Petru Gherghel, fostul episcop de Iaşi, a transmis o scrisoare comunităţii academice prin care îşi exprimă mulţumirile la finalul mandatului şi îi încurajează pe toţi credincioşii să ofere tot sprijinul lor monseniorului Iosif Păuleţ. 

 

  

„Am simţit şi am experimentat faptul că privirea lui Dumnezeu a fost mereu spre noi şi continuă să fie îndreptată spre poporul nostru credincios. Alegerea şi slujirea mea în misiunea de păstor nu le-am considerat un merit, ci un semn de preţuire şi de generozitate din partea lui Dumnezeu, prin care el a voit să-şi împlinească planul său. Orice om, orice preot şi orice episcop reprezintă un instrument prin care Dumnezeu vrea să lucreze în lume. Se cuvine, aşadar, din nou, să exprim bucuria şi recunoştinţa mea pentru că Domnul a privit spre mine şi a lucrat aşa cum el a orânduit“, a scris PS Petru Gherghel în epistola sa.

Acesta şi-a exprimat mai apoi preţuirea pentru realizările părintelui Păuleţ, exprimându-şi încrederea că acesta din urmă va şti să ducă la bun sfârşit „acest mare mandat“. „Îl felicit pe Monseniorul Iosif Păuleţ pentru numirea sa, făcută de Sfântul Părinte papa Francisc, şi implor de la Dumnezeu binecuvântare şi multe haruri pentru a-şi putea împlini măreaţa misiune pe care el i-a încredin­ţat-o. Vă îndemn şi pe voi, cucernici părinţi, persoane consacrate şi întreg poporul credincios să îl susţineţi cu rugăciunea voastră, să-i fiţi alături, ca astfel să rămânem o turmă şi un păstor, spre împlinirea chemării noastre de creştini“, a conchis fostul episcop în scrisoarea sa. 

 Sursă: www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Firma care se ocupă cu demolarea clădirii Compan din Păcurari, amendată din cauza prafului

Redacția

Un ieșean primește despăgubiri după ce a intrat cu mașina într-un canal fără capac . Societatea ApaVital pusă să achite despăgubiri de 12.100 de lei. Decizia nu e definitivă

Redacția

Iași: Accident feroviar în Nicolina. Un bărbat a murit după ce a fost călcat de tren

Redacția
Încarcă...