
O modificare a organigramei și a statului de funcții de la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” ce este propusă spre dezbatere și adoptare consilierilor locali, va promova în grad cinci referenți din cadrul instituției.
Pentru trei dintre referenții Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” promovarea se va face în urma concursului organizat de către instituție. Astfel, trei posturi de referent cultural cu studii superioare gradul I se vor transforma în gradul I A.
Conform notei de fundamentare făcută de managerul instituției, Daniela Calistru, printre principalele atribuții ale unuia dintre referenții culturali promovați se află: organizarea și coordonarea Festivalului – Curcubeul Artelor -secțiunea muzică, descoperă noi talente prin spectacole concurs pentru solişti de muzică populară, uşoară şi întocmirea de rapoarte în vederea lansärii lor în spectacole, organizarea și coordonarea fanfarei, organizarea cursurilor de teatru pentru copii și organizarea Festivalului de Teatru Rampa Teatrală.
Un alt post transformat este referent cultural gr.II SSD care va fi transformat in referent cultural gr.I S, întrucât este absolventul ciclului II (Bologna) a Facultäții de Arte şi Ştiinte Gheorghe Cristea din Bucureşti, cu licență . Acest referent, conform documentului citat, are ca atribuții principale: realizarea şi coordonarea Ansamblului de Dansuri Populare al Casei de Cultură Rapsozii Siretului și organizarea şi coordonarea Festivalului – Curcubeul Artelor – secțiunea dans.
Cel de-al cincilea post de referent care va fi transformat este cel de gr.I A – studii medii, care va deveni gr. I studii superioarea deoarece cel angajat pe această funcție a absolvit cursurile unei universități.
Votul pe marginea acestei modificări de organigramă și stat de funcții va fi dat în ședința de Consiliu Local ce va avea loc luni, 28 noiembrie anul curent, de la ora 9.00. Dacă modificările vor fi aprobate, cei cinci referenți vor primi o salarizare mai bună.


