News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Proiectul propus de Ioan Danu a fost respins: Pășcănenii vor contracte individuale, nu convenții!


În şedinţa de consiliu de astăzi, 12 martie, proiectul înaintat de către consilierul Ioan Danu, privind soluţionarea problemei cu apa din Paşcani, a fost respins. Toţi cei 14 consilieri prezenţi în sală, inclusiv inițiatorul, s-au abţinut.

În primă fază, Danu a fost rugat să-şi expună proiectul în plen, cu explicaţiile aferente, după care, cei care au vrut să ia cuvântul, au fost poftiţi să facă acest lucru.

Ioan Danu a început pledoaria prin a susţine că lucrurile ar trebuie să fie clarificate, indiferent cine este operatorul, întrucât “Noi avem datoria de a face orice demers necesar pentru rezolvarea acestei situaţii.”

  

După ce a ascultat expunerea de motive a consilierului, secretarul de şedinţă, Mircea Zuzan a susţinut că deşi proiectul înaintat este bine construit şi poate fi aprobat de Consiliul Local, nimeni nu îl va aplica.

“Nu pun semnătură pentru un document care nu are eficiență juridică. Nu-l va aplica nimeni”, a declarat acesta.

Preşedintele de şedinţa, Vasile Bălău, a citit regulamentul, punând accentul pe obligaţiile operatorului şi ale utilizatorilor, de aici reieşind că proiectul lui Danu  nu aduce schimbări semnificative.

De asemenea, consilierul PSD, Vasile Haldan a salutat iniţiativa lui Ioan Danu, spunând totodată că proiectul acestuia nu propune nimic nou în afară de găsirea unui reprezentant de scară care să aibă contract de prestări servicii cu operatorul. Ori, nu asta este ceea ce îşi doresc oamenii.

La şedinţă a fost prezent şi Aristotel Katzighera, directorul Prest Serv Apa care solicită intervenţia între cei doi operatori de apă, declarând că este ultima dată când încearcă, pe cale amiabilă, să rezolve problema contractului pentru epurarea apelor canalizate cu operatorul ieşean, ApaVital.

“Intenţie bună, realizare proastă”, aceasta a fost concluzia unui cetăţean aflat la şedinţa de astăzi.

Niciunul dintre cei 14 consilieri prezenţi nu au aprobat proiectul în speţă.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Centrul social din Pașcani nu va fi deschis nici iarna aceasta

Irina Gherasim

Pantazi arată cu degetul spre Zuzan, în cazul explicațiilor solicitate de liberali pe marginea hotărârii falsificate

Marius Parteni

Tribunalul Iași a anulat acțiunea în regres formulată de Primărie împotriva fostului primar Grigore Crăciunescu!

Răzvan Grecu
Încarcă...