Judeţul aşteaptă 700 milioane de euro de la Guvern, adică aproape 10% din programul viitor de peste 6,6 miliarde euro la nivel naţional.

Consiliul Judeţean şi cele 98 de localităţi din judeţ au depus în total 573 de proiecte spre finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020. Grosul banilor sunt solicitaţi de comunele şi oraşele judeţului, acestea depunând în total 542 de proiecte, în valoare estimată de 2,7 miliarde lei (600 mil. euro).
„Am depus proiecte care vizează mai multe domenii de activitate, prioritare fiind cele pentru modernizarea drumurilor judeţene. Am solicitat sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru soluţionarea problemei unei secţii exterioare a Spitalului de Pneumoftiziologie, găzduită într-o clădire cu risc seismic. Proiectul de relocare a pacienţilor va fi înaintat Ministerului în decurs de o lună, ulterior urmând să fie discutată o eventuală alocare financiară“, a declarat preşedintele CJ, Maricel Popa.
Principalele obiective
Pe lista proiectelor pentru care CJ aşteaptă bani de la Ministerul Dezvoltării se află consolidarea fostului sediu al Chesturii poliţiei din spatele Stării Civile, pentru care sunt necesare 8,01 milioane de lei, reabilitarea Centrului de Servicii Sociale Bucium din strada Păun, în valoare de 9,8 milioane de lei, reabilitarea căminului nr. 2 al Direcţiei de Asistenţă Socială din Budăi – 2,6 milioane de lei, amenajarea terenului de sport din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Holban“ – 0,23 milioane de lei, reabilitarea pavilionului administrativ al Spitalului de Boli Infecţioase – 1,47 milioane de lei, reabilitarea instalaţiei de încălzire a şcolii speciale „Constantin Păunescu“ – 38.800 lei şi lucrări de modernizare a 25 de drumuri judeţene, în valoare totală de 486 milioane de lei.
Acestea din urmă s-au aflat la un pas de a rata ultima zi de depunere a proiectelor, cea de vinerea trecută. Trei sferturi dintre proiectele pregătite de Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor au fost respinse în primă instanţă, pentru că suma valorilor diverselor componente ale proiectelor diferea de suma totală cerută cu 1 leu.
„Toate calculele s-au făcut într-un fişier Excel şi erau reţinute primele două zecimale. Când se adunau toate şi se rotunjea, se întâmpla ca rotunjirea să fie cu un leu mai mult sau mai puţin decât era valoarea generală trecută în documentaţie. Cei de la minister nu discută mult. Nu se potriveşte ceva, îţi pune proiectul în braţe. Cum aş fi putut să explic consilierilor judeţeni că 10-15-20 de drumuri nu au fost primite pentru că la un proiect de 20 milioane de lei nu se găsea un leu? Primul gând ar fi fost că proiectul a fost trântit intenţionat, pentru că nu ştiu care primar este din nu ştiu care partid“, a spus directorul DJADP, Daniel Achiţei.
Fişele proiectelor au fost refăcute în aceeaşi zi, la Bucureşti, fiind depuse în termen. Conform aprecierii lui Achiţei, şansele ca toate proiectele de modernizare a drumurilor să fie aprobate spre finanţare sunt practic nule.
„Dacă vom prinde 4-5 proiecte, va fi bine. Toate sunt urgente, toate sunt necesare. Oricare se aprobă, e un pas înainte şi o economie la bugetul nostru“, a precizat Achiţei.
În cursul vizitei sale recente la Iaşi, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a afirmat că proiectele depuse spre finanţare în cadrul PNDL vor parcurge o perioadă de evaluare de 30 de zile. La jumătatea lunii viitoare au urma să fie cunoscute proiectele aprobate.
Sursa: ziaruldeiasi.ro


