RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Proiect European la Colegiul Tehnic de Căi Ferate,,Unirea” Paşcani

În zilele de 16, 19, 21 octombrie 2015 s-au derulat sesiunile de formare din cadrul Proiectului ERASMUS+  Şcoli sustenabile energetic.

  

 

 

 

Echipa de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate ,,Unirea “ Paşcani, formată din două cadre didactice ( prof.  Ionel Oltea, prof.  Prisacariu Georgeta), director prof. Daniela Orăşanu (cea care a încheiat, în anul 2014, parteneriatul, în vederea implicării în cadrul acestui proiect, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi)  dar şi optsprezece elevi ai şcolii, s-a deplasat la Iaşi la Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi” (16 oct.), la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu’’ (19 oct.) şi la Liceul Tehnologic ,,Virgil Madgearu” (21 oct.)  unde au avut loc ceremonia de  deschidere, prezentarea proiectului şi formarea profesorilor implicaţi.

Proiectul ERASMUS+ Şcoli sustenabile energetic  are o durată de trei ani (septembrie 2014 – august 2017), având nouă parteneri din şapte  ţări europene: Italia, Spania, Lituania, Marea Britanie, Grecia, Cipru, România. Scopul întregului demers este creşterea gradului de conştientizare cu privire  la economia ecologică şi instruirea tinerilor privind competenţele cerute de noile profiluri profesionale în domeniul eficienţei energetice. 10 licee şi colegii din judeţul Iaşi  implementează acest proiect, printre ele aflându-se şi şcoala noastră.

A fost salutară prezenţa, în şcolile respective, a doamnei Inspector General Camelia  Gavrilă (manager proiect), a doamnei Inspector Adjunct Claudia Tănase şi a doamnei Inspector de specialitate (tehnic) Rodica Dumitru. Un moment festiv a fost acela al înmânării de către managerul de proiect a diplomelor de apreciere directorilor celor zece şcoli – parteneri locali, moment ce s-a desfășurat în prima zi de formare.

Sesiunea de formare a profesorilor constituie un bun început pentru derularea tuturor activităților conferindu-le acestora abilităţile necesare instruirii elevilor implicaţi în proiect.

Obiectivele principale ale ERASMUS+ Şcoli sustenabile energetic sunt promovarea orientării tinerilor spre meserii care să-i mulţumească din toate punctele de vedere, meserii ce se bazează pe evoluţia noilor tehnologii din sectorul energetic, precum şi pregătirea lor în legătură cu oportunităţile de angajare în acest domeniu.

Scopul final al activităţilor este îmbunătăţirea performanţelor energetice ale clădirilor din Europa, arătând cum se  pot obţine rezultate semnificative în ceea ce  priveşte reducerea emisiilor de dioxid de  carbon, începând de la şcoli.

În cadrul proiectului, 1500 de elevi sunt  direct implicaţi în activităţi, iar alţi 10.000 vor fi informaţi despre acestea. Celelalte şcoli implicate în proiect sunt Colegiile  “Mihai Eminescu” din Iaşi şi “Mihail Sadoveanu” din  Paşcani, Liceele Tehnologice “Virgil  Madgearu”, “Petru Poni”, “Ion Holban” şi cel  Economic de Turism, şi Colegiile Tehnice “Dimitrie  Leonida” şi “Gheorghe Mârzescu” din Iaşi. Totodată, la proiect s-a alăturat  şi Complexul  Naţional Muzeal Moldova.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Post vacant scos la concurs în cadrul Școlii Gâștești

Redacția

 Luciana Antoci, inspector general ISJ Iași: Programul ”Laptele și Cornul” nu și-a dovedit eficiența. 16 școli din județ sunt în programul ”Masă sănătoasă”, alte cel puțin 20 ar putea intra din toamnă (AUDIO)

Redacția

Ministerul Digitalizării va oferi burse și premii elevilor și studenților români care participă la competiții internaționale

Redacția
Încarcă...