NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Când va fi România cuprinsă de ninsori

Vremea în România a fost extrem de schimbătoare în România. Luna a debutat cu temperaturi extrem de scăzute, mult mai mici decât cele normale pentru acea perioadă, dar situația s-a mai schimbat pe parcurs. Ploile au fost și ele prezente mult timp, dar apoi a venit soarele și atmosfera a devenit mai plăcută.

Meteorologii ANM au emis acum prognoza pentru ultima lună de toamnă și veștile nu par deloc unele rele, având în vedere că ne apropiem cu pași repezi de sezonul rece. Luna noiembrie va fi una călduroasă, cu temperaturi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile și asta pe parcursul întregii luni. Va ploua puțin la începutul lunii și abia spre jumătatea acesteia se va regla regimul pluviometric.

  

Spre final, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință în general deficitară, mai ales în zonele montane, iar atmosfera se va menține la fel de plăcută.

Când vin ninsorile

Specialiștii au explicat în ce condiții trebuie să ne așteptăm la ninsori. Astfel, pentru ca precipitațiile să cadă în formă solidă, este nevoie să cadă în majoritatea regiunilor din țară și temperaturile să scadă semnificativ. În schimb, la noi în țară se anunță o vreme destul de bună, iar termometrele vor indica mai mult decât este normal.

„Pentru a vorbi despre ninsori trebuie să vorbim în primul rând despre precipitații la nivel general, adică ar trebui să avem precipitații și ca ele să se transforme sub formă de ninsoare în zona de munte. Așa cum spuneam, în următoarea perioadă nu ne așteptăm la o perioadă bogată în precipitații, ceea ce înseamnă că nici ninsori în zona de munte nu vor fi.”, a declarat meteorologul Mirela Polifronie.

Meteorologii mărturisesc că nici iarna aceasta nu vom avea parte de zăpezi mari și va fi una extrem de blândă. Temperaturile vor fi ceva mai scăzute la munte și doar acolo ne vom putea bucura de peisajul alb, precum și în alte zone mai înalte. Specialiștii spun că nu pot preconiza încă de acum dacă va fi viscol, pentru că astfel de fenomene nu pot fi preconizate așa, dar cert este că nu va fi un ger năpraznic.

bzi.ro

Advertisements

Related posts

Sensul giratoriu de la Spitalul municipal de Urgență Pașcani va fi construit provizoriu din balize. Stația de taximetre urmează să fie mutată peste drum!

Răzvan Grecu

Președintele ARSACIS Paul Benesch a recunoscut că ApaVital funcționează la Pașcani fără Regulament și Contract Cadru aprobat de legislativul local. Activitatea ApaVital este ilegală în municipiul nostru!

Răzvan Grecu

Bătaie de joc cu bani europeni: programul Casa Verde nu are niciun beneficiar. 13 milioane de euro au fost risipite

Redacția
Încarcă...