News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Finanțare de la bugetul local pentru o parte din bisericile din Pașcani! Iată sumele alocate!

Ultima ședință de Consiliul Local, înainte de alegerile locale, va avea loc miercuri, 29 mai, la sediul Primăriei Pașcani. Pe ordinea de zi sunt foarte multe proiecte de hotărâre, cu privire la investițiile din municipiu, dar și unul prin care se aprobă lista cu finanțările pentru bisericile din municipiu.

Conform proiectului de hotărâere aflat pe ordinea de zi, au fost zece cereri care îndeplinesc condițiile prevăzute.

Beneficiarii sunt:

Catedrala “Pogorârea Sfântului Duh”, lucrări de construcție, pictură și realizare catapeteasmă – 100.000 de lei

  

Parohia “Înălțarea Domnului” Pașcani, construirea unui lumânărar – 10.000 de lei

Capela “Sfântul Ioan Botezătorul” Pașcani, dotare mobilier Clopotniță – 9.600 de lei

Parohia “Sfântul Gheorghe” Fântânele Pașcani, 34.590 de lei

Parohia “Adormirii Maicii Domnului” Gâștești, demolare construcție existentă, construire centru social și criptă mortură, branșamente și racorduri – 100.000 de lei

Parohia “Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, Pașcani, amenajare curte interioară – 25.810 de lei

Parohia “Adormirea Maicii Domnului” Pașcani, lucrări de reparații și refacere scări și pavare Esplanadă – 50.000 de lei

Biserica Penticostală “Betel” Pașcani, amenajări interioare – 25.000 de lei

Parohia “Pogorârea Sfântului Duh” Blăgești, reabilitarea Capelei Erorilor – 35.000 de lei

Parohia “Sfânta Vineri” Pașcani, amenajare și reparație lucrări interioare Casa Socială

Valoarea totală a finanțărilor este de 400.000 de lei. Proiectul a aprimit avizul favorabil în comisiile de specialitate din cadrul CL, votul final urmând a fi dat miercuri.  

https://primariapascani.ro/dm_pascani/portal.nsf/C778870345CDFAC2C2258B26004A9610/%24FILE/Pr.%20HCL%20nr.%204%20scanat%20%u0219i%20blurat.pdf

Related posts

PSD betonează ApaVital: Nicio comisie de analiză pe subiectul redevenței ori a contractului de delegare

Marius Parteni

Consilierii locali nu au fost de acord cu revocarea Regulamentului de Comerț Stradal. Actul va fi rediscutat în ședința ordinară de vineri!

Răzvan Grecu

Subiectul extinderii sistemului de monitorizare cu camere video a fost reluat

Marius Parteni
Încarcă...