
Primarul municipiului Pașcani şi-a început sătămâna de lucru la Bucureşti. El a fost astăzi în capitală pentru a discuta despre stadiul unor proiecte, ce așteaptă sau au deja finanțare, din partea Guvernului României. Finanțarea acestora din banii din PNRR și Compania Națională de Investiții.
Marius Pintilie, primarul municipiului Pașcani, și-a început săptămâna de muncă la București. Conform postării de pe o rețea de socializare acesta a explicat:“Astăzi, am fost la sediul Guvernului României, unde însoțit de Secretarul General Adjunct al instituției, pășcăneanul Lucian Rusu, am avut o discuție la Ministerul Mediului pe tema celor două proiecte pe care Municipiul Pașcani le are cu finanțare prin P.N.R.R. Este vorba de înființarea Centrului prin Aport Voluntar (C.A.V.) și despre construirea celor 50 de insule ecologice”, se arată în postare.
Conform aceluiași mesaj, a urmat o vizită la Compania Națională de Investiții.
“După această întâlnire am mers la Compania Națională de Investiții, unde am fost primiți de către doamna Director, Manuela Pătrăşcoiu, subiectul de discuție fiind stadiul de implementare a celor trei proiecte finanțate de C.N.I.: bazinul de înot, baza sportivă și creşa”, se arată în postare.


