
Primarul Dumitru Pantazi a fost audiat săptămâna trecută într-un nou dosar de corupție instrumentat de procurorii Direcției Naționale de Anticorupție Iași. Acesta este suspectat, conform unor informații, de o nouă infracțiune de abuz în serviciu.Dosarul are legătură cu descinderea DNA din date de 27 august, la Primăria Pașcani, atunci când au fost ridicate o serie de documente de polițiștii judiciari ai instituției.
Ele fac referire la hotărârea 141 din 20 decembrie 2011, prin care era aprobată scoaterea la licitație a unei suprafețe de 15 mp pe strada Cuza Vodă Esplanadă.
Suprafața de teren a revenit, în urma licitației, societății Perla Neagră SRL, aparținând proprietarului pizzeriilor Karin. Acolo a fost amenajat un fast-food, iar pentru suprafața de teren ocupată, achită anual suma de 750 lei.
Procurorii verifică de ce primarul Dumitru Pantazi a eliberat autorizația de construcție pentru această clădire fără a ține seama de prevederile procesului verbal de adjudecare a licitației prin care s-a atribuit acea suprafață de teren către Perla Neagră SRL. Sursele noaste, au explicat că în documentul rezultat în urma licitației se prevedea una, iar în autorizația de construcție alta.
Primarul Dumitru Pantazi este acuzat că ar fi avut la cunoștință de aceste modificări, mai ales că acesta a făcut parte și din comisia de licitație, procesul verbal al acesteia fiind semnat și de către el. Ancheta DNA vine ca urmare a unei plângeri formulate de către Aurel Mingiuc, din Iași, proprietarul unor spații comerciale din zona vale, învecinate cu cel reclamat.
Mingiuc a sesizat Primăria de faptul că autorizația de construcție a fast-food-ului ar fi trebuit eliberată doar dacă el și-ar fi dat acordul. Asta deoarece noua construcție a fost alipită peretelui comun. Licitația a fost organizată pe timpul mandatului lui Crăciunescu, iar predarea amplasamentului s-a făcut în data de 7.05.2012. Autorizația de construcție a fost eliberată în data de 11.02.2013, ea fiind semnată de primarul Dumitru Pantazi. De asemenea, în reclamație se mai susține faptul că o parte din terenul pe care s-a ridicat noua construcție ar fi fost în posesia reclamantului. Acest motiv a fost contracarat de funcționarii Primăriei printr-un extras de carte funciară prin care se dovedea că terenul concesionat era liber de sarcini.
Cel care a făcut sesizarea consideră că licitația și investiția sunt făcute ilegal, însă se pare că procurorii consideră că licitația a fost una corectă, în timp ce eliberarea autorizației de construcție a fost făcută cu încălcarea legii. Mingiuc a făcut denunțul după ce ofertele sale de cumpărare a spațiului au fost declinate de către administratorul de la Perla Neagră SRL. Conform surselor noastre, în acest dosar Dumitru Pantazi are calitatea de inculpat.
Primarul Municipiului Pașcani și denunțătorul din acest caz nu au putut fi contactați pentru a oferi puncte de vedere.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


