News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria Târgu Frumos cheltuie peste 700.000 de euro pentru modernizarea unei grădinițe

În perioada următoare, pe data de 19 noiembrie, Primăria Târgu Frumos organizează o licitație pentru lucrări de modernizare și extindere a Grădiniței nr.1, de pe strada Petru Rareș, nr.13.

Lucrarea beneficiază de fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa Prioritară 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”. Prevederea bugetară este de 3,4 milioane lei, fără TVA, adică 723.000 de euro. Suprafața afectată de lucrări va fi de 1.428 metri pătrați.

  

„Implementarea proiectului propus vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea Grădiniței cu program prelungit nr.1. Prin intermediul acestor acțiuni se vor asigura condiții optime de desfășurare a actului educațional la standarde europene și în concordanță cu legislația în vigoare. Totodată, rezultatele așteptate vizează asigurarea condițiilor optime de pregătire a preșcolarilor, șanse egale, dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, iar cadrelor didactice un mediu de lucru plăcut, bază logistică modernă și posibilitatea de a se exprima într-un cadru favorabil dezvoltării personale și profesionale a școlarilor”, se arată în caietul de sarcini.

sursa www.bzi.ro

 

Related posts

Negocieri cu scandal pentru noua componență a comisiilor de specialitate. Un consilier PSD a trecut la amenințări!

Marius Parteni

Consilier local supărat că un privat va construi două sensuri giratorii în Pașcani: „E absurd! Primăria trebuia să le facă pe banii ei”

Răzvan Grecu

S-au impartit banii pentru drumurile judetene.Vezi care sunt cele din zona Pascaniului

Redacția
Încarcă...