
Primăria Municipiului Pașcani a lansat astăzi, 29 aprilie 2026, procedura de transparență decizională privind actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU). Inițiată de primarul Pintilie Marius Nicolae, măsura are drept scop analizarea și reglementarea întregului teritoriu administrativ, atât pentru zonele din intravilan, cât și pentru cele din extravilan, având în vedere susținerea modernizării infrastructurii și creșterea atractivității municipiului pentru investiții.
Documentația aferentă proiectului poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției sau fizic, la sediul din strada Ștefan cel Mare, nr. 16. Persoanele sau instituțiile interesate pot transmite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare până la data de 11 mai 2026. Acestea pot fi trimise prin e-mail la adresa apl@primariapascani.ro, prin poștă, sau depuse personal la Ghișeul Unic din cadrul primăriei.
În cazul în care o asociație legal constituită sau o autoritate publică solicită în scris organizarea unei întâlniri de dezbatere publică până la data limită de 11 mai 2026, primăria va organiza o sesiune dedicată acestui proiect. Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa persoanei de contact, Elena Denisia Negru, la numărul de telefon 0232-762300, interior 116.


