
Vaccinarea rămâne o problemă în România, unde doar 67% din populație este imunizată, departe de nivelul de 95% recomandat de Organizația Mondială a Sănătății.
Totuși, programele de instruire pentru personalul medical au dus la creșteri importante în unele județe.
Specialiștii care au participat luni la o dezbatere pe această temă atrag atenția că un număr mic de persoane vaccinate favorizează reapariția unor boli infecțioase și crește riscul de complicații, mai ales în rândul copiilor și al persoanelor vulnerabile.
Președinta Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, dr. Raluca Gheonaru, dă exemplu varicelei în cazul adulților.
Raluca Gheonaru: Adulții, de obicei, când au nenorocul să facă, luând de la propriii copii, dezvoltă forme mult mai severe de boală decât copiii. Copiii duc boala un pic mai ușor. În ce constă necesitatea vaccinării față de varicelă? În primul rând, e important să ne protejăm față de o boală infectocontagioasă care poate să se desfășoare și cu complicații. În al doilea rând, în special pentru doamne și domnișoare, pe parcursul sarcinii dezvoltarea varicelei poate să producă probleme și să afecteze produsul de concepție. Și nu în ultimul rând, odată trecut prin varicelă, virusul rămâne cantonat în organism, în niște ganglioni limfatici, de unde în perioadele de imunodepresie se trezește şi putem dezvolta Zoster. Nu-i uşor de dus Zosterul; e o boală care ne poate opri din activitate o bună în perioadă.
Doar la sfârșitul săptămânii trecute, la Institutul “Matei Balș” din Capitală s-au prezentat zece adulți care au fost diagnosticați cu varicelă – a precizat președintele Comisiei de sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel.
sursa radio romania


