NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria Pașcani a încheiat negocierile cu moștenitorii Brătianu pentru Palatul Cantacuzinilor

Negocierile au avut loc în cursul zilei de astăzi, unde, la Pașcani, s-au deplasat moștenitorii familiei Brătianu, cei care dețin clădirea Palatul Cantacuzinilor și terenul aferent acestuia.

Din primele informații deținute, conducerea Primăriei împreună cu comisia de negociere a ajuns la o înțelegere în acest sens. De la suma dorită inițial, fiind vorba despre 200.000 euro, moștenitorii au decis să ofere simbolul orașului în schimbul sumei de 180. 000 euro.  Suma respectivă urmează a fi acordată cel mai probabil în mai multe tranșe și banii vor fi prinși în bugetul pe anul viitor al municipiului. Acum aproximativ trei ani de zile prima sumă de la care s-a pornit negocierea a fost de 500.000 euro. Palatul Cantacuzinilor, chiar dacă se află în proprietatea familiei Brătianu, nu poate fi demolat sau făcut altceva în zonă deoarece este declarat monument în patrimoniul de stat. Altfel spus cei din familia Brătianu nu puteau decât să-l vândă Primăriei. Primarul Dumitru Pantazi intenționează să facă un memoriu pentru ca cei doi parlamentari Florin Constantinescu și Neculai Rățoi să-l ducă la Ministerul Culturii pentru a obține suma integrală sau măcar jumătate în vederea achiziționării palatului.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

Strada care tranzitează piața deal pusă la dispoziția comercianților. Demersul contravine măsurilor propuse de aleșii locali

Marius Parteni

Pierderile CFR Călători au crescut în primul trimestru al anului până la 352 milioane lei

Redacția

PUG Pașcaniului expiră în 2019. Administrația împinsă de la spate, urmează să facă pași pentru actualizarea documentului

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site