Gurile de canalizare rămase fără capace, în zone intens populate din municipiul nostru sunt un pericol real pentru păşcăneni. Acest lucru a fost semnalat reprezentanţilor Primăriei de către persoane cu simţ civic, care nu trec cu nepăsare pe lângă problemele urbei.
În acest sens, administraţia locală a decis să ia măsuri, în ordinea priorităţilor. Pe Esplanadă ar fi principala problemă. Din motive necunoscute oficial, câteva capace de canalizare au fost distruse parţial sau total. Unele înlocuite până acum, însă există şi un caz recent, semnalizat momentan cu benzi de avertizare de către Poliţia Locală.
“Pe parcursul zilei de ieri ni s-a transmis de la Poliţia Locală dar şi din partea unor cetăţeni, faptul că unul dintre capacele de canal de pe Esplanada din zona vale a fost distrus. Ne-am deplasat la faţa locului, am constatat acest aspect. Ni s-a transmis că mai sunt o serie de astfel de probleme pe raza municipiului. În primă fază vom rezolva problema de pe Esplanadă pentru că este o zonă intens circulată”, precizează purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani, Cristian Menegon.
Situaţia nu este singulară. În mai multe locuri din oraş se întâlneşte această problemă pentru care se va găsi rezolvare în perioada imediat următoare, după cum anunţă purtătorul de cuvânt al Primăriei. Asta după o inventariere prealabilă a canalelor rămase fără capace şi a zonelor expuse la pericole.
“Pentru restul canalelor fără capace vom face un inventar săptămâna viitoare. Vom discuta şi cu cei de la ApaVital, dar şi cu Gospodăria Comunală, vom vedea exact prin ce demers putem achiţiona aceste capace, pentru a completa acolo unde este nevoie, pentru că ştim că aceste situaţii sunt deranjante şi periculoase” , a mai completat Cristian Menegon.


