RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațiePoliticăȘtirea zilei

Pintilie îl acuză pe Pantazi că folosește 117 hectare de teren din cuva barajului pentru agricultură! Pantazi îi dă replica!

În conferința de presă săptămânală, primarul Marius Pintilie l-a acuzat pe fostul primar Dumitru Pantazi de neglijență și interes într-o speță legată de terenul din cuva barajului. Este vorba despre 117 hectare de teren care ar trebui să fie expropriate de statul român în vederea finalizării lucrării de amenajare hidroelectrică.

Pintilie spune că acest teren nu se află în rezerva Comisiei de fond funciar al Municipiului Pașcani și că din această cauză cetățenii care sunt moștenitori ai unor suprafețe de teren din cuva barajului nu vor putea fi despăgubiți. Primarul a mai acuzat că fostul primar Pantazi a neglijat această situație și că și în prezent lucrează acea suprafață de teren. 

„Acolo avem un altfel de tip de problemă: sunt 117 de hectare la un loc care nu sunt în evidența Comisiie locale de fond funciar. Din punctul meu de vedere fostul primar trebuia să facă tot posibilul să treacă această bucată de teren la rezervă, noi nu am găsit-o la rezervă. Dacă dumnealui are alte informații, eu cu drag îi stau la dispoziție. Bineînțeles acea bucată de teren va fi expropriată de statul român. Acolo vom avea apă, pentru că e în cuva barajului. Problema se pune că nefiind la rezerva comisiei de fond funciar suntem în pericolul în care statul român nu ne va da 117 hectare în altă parte și dacă nu primim 117 hectare în altă parte atunci nu știu cum închidem balanța fondului funciar  la Pașcani. În anii 1950 când comuniștii au luat terenurile de la oameni, acolo la baraj erau niște proprietari, iar urmașii lor au dreptul să-l ceară înapoi, iar noi nu vom mai avea de unde. Fostul primar a folosit cele 117 de hectare! Nu poate să spună că nu știe subiectul cu terenul din cuva barajului ș folosește și acum acel teren. De ani de zile folosește acele suprafețe de teren, le cultivă”.

 În replică, într-o conferință de presă organizată astăzi, Dumitru Pantazi a făcut un istoric al acelei suprafețe de teren și l-a acuzat la rândul său pe actualul primar că nu și-a făcut treaba.

  

„În 2000 prin Hotărârea Comisiei de Fond Funciar 97 din 14.02.2000 terenul din cuva barajului în suprafață de 1167 de hectare a fost pus la dispoziția comisiilor locale de fond funciar de pe raza localităților: Pașcani, Vânâtori, Lespezi și Valea Seacă pentru împroprietărirea foștilor proprietari. În 2011 tot pe o administrație liberală s-a emis hotărârea comisiei județene la solicitarea comisiei locale de fond funciar, s-a emis hotărârea numărul 1800 de diminuare a suprafeței de 1100 și ceva de hectare cu 117 hectare situate pe raza UAT a Municipiului Pașcani și dare în proprietatea statului român și în administrarea Hidroelectrica. Comisia de fond funciar nu a fost de acord, primarul de atunci tot un liberal a recunoscut prin semnătură drepturile de vecinătate și pe baza acestei hotărâri a comisiei județene de fond funciar de recunoaștere a vecinătăților din baraj Hidroelectrica a intabulat în patrimoniul statului și această suprafață de teren. Comisia locală de fond funciar Pașcani a atacat în instanță această hotărâre și în data de 26.10.2012 rămâne sentința definitivă și irevocabilă de anulare a hotărârii 1800 care a stat la baza intabulării celor 117 hectare de teren din cuva barajului. În urma acestei hotărâri eu când am ajuns la Primărie am întreprins toate demersurile către comisia județeană de fond funciar pentru a ne fi pus la dispoziție terenul pentru a fi retrocedat foștilor proprietari din cuva barajului. Comisia județeană ne-a recomandat să mergem în instanță, astfel că am început în 2013 să demarăm acțiune în instanță de anulare a intabulării și pe de altă parte de a se lăsa terenul la dispoziția comisiei locale de fond funciar pentru cetățenii din Lunca Pașcani. În data de 9.11.2021 a menținut solicitarea noastră de menținere a acelui teren la dispoziția comisiei de fond funciar. Întreb cine era prima în 2021?” a replicat Dumitru Pantazi, președintele PSD Pașcani.

Related posts

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după demisia Gabrielei Firea: Primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție implicați să facă un pas în spate

Redacția

Trei brazi donați de pășcăneni vor înfrumuseța municipiul de sărbători

Oana

Instalația termică de la Școala Specială Pașcani va fi modernizată

Redacția
Încarcă...