RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Delegarea serviciilor de apă și canal către ApaVital Iași are un precedent periculos la Botoșani: CJ şi Nova Apaserv, obligate să despăgubească Apa Grup cu peste două milioane de dolari

Consilierii locali pășcăneni trebuie să aibă mare grijă când vor avea pe masă proiectul de hotărâre de delegare a serviciilor de apă și canalizare către Apa Vital Iași. O astfel de decizie ar însemna practic desființarea societății pășcănene Prest Serv Apa, care va fi lăsată practic fără obiectul munciii.

La Botoșani, o decizie luată de condilierii județeni în 2010 într-o situație asemănătoare cu cea de la Pașcani a fost considerată de către judecători ca fiind nelegală, aceștia hotărând să anuleze protocolul de predare- primire încheiat între Apa Grup şi Nova Apaserv încheiat în noiembrie 2010.

Consiliul Judeţean Botoșani mai este obligat să plătească două milioane de dolari fostului operator de apă, suma reprezintă un împrumut pe care Apa Grup l-a contractat pentru implementarea unui program de modernizare a reţelelor, la care se adaugă cheltuielile neeligibile pentru programul ISPA, precum şi TVA.

  

Procesul a fost deschis de lichidatorul Apa Grup, Constantin Lulu Dascălu, iar în primă instanţă judecătorii au respins acţiunea. Potrivit acestuia, CJ, condus la acel moment de Mihai Ţâbuleac, a beneficiat de investiţiile făcute de Apa Grup, după ce a luat reţelele de apă din administrarea fostului operator de apă şi le-a dat societăţii Nova Apaserv, fără ca fostul operator să fie despăgubit.

Pe de altă parte, lichidatorul judiciar a solicitat, printr-o acţiune la Tribunalul Botoşani, atragerea răspunderii Consiliului Judeţean pentru falimentul Apa Grup. Suma solicitată este de 70 de milioane de lei.

„Mă voi consulta cu specialiștii din cadrul instituției și, cel mai probabil, voi da dispoziție auditului și corpului de control să verifice și să identifice responsabilii de situația creată. După ce voi avea un punct de vedere clar și legal, voi veni în plenul Consiliul Județean cu un proiect de hotărâre privind atragerea răspunderii tuturor persoanelor care au luat parte la acest proces de transfer patrimonial”, a declarat Florin Țurcanu, președintele CJ Botoșani. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Haos în parcarea din fața pieței vale! Comercianți și clienți staționează după bunul plac

Marius Parteni

Asigurarea obligatorie a locuinței se scumpește cu 30% de la 1 noiembrie. Nimeni nu își va mai putea înscrie locuința în Cartea Funciară fără poliță

Redacția

Sindicatele din penitenciare se alătură grevei profesorilor și anunță că vor ieși în stradă: ”Lipsa de educaţie şi un învăţământ pe butuci au ca efecte, printre altele, creşterea infracţionalităţii”

Redacția
Încarcă...