News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Poliția Română anunță că anul acesta a dispus măsuri asiguratorii de aproape 90 de milioane de lei

Şeful Poliţiei Române, Benone-Marian Matei, a anunţat că în acest an au fost făcute peste 9.700 de percheziţii domiciliare şi în urma acestor acţiuni au fost dispuse măsuri preventive faţă de 2.559 de persoane şi măsuri asigurătorii de aproape 90 de milioane de lei, relatează Agerpres.

„Anul acesta, poliţiştii au desfăşurat aproximativ 1.300 de acţiuni de amploare pentru administrarea probatoriului necesar documentării activităţii infracţionale în dosarele instrumentate, fiind efectuate peste 9.700 de percheziţii domiciliare. În urma acestor activităţi au fost dispuse măsuri preventive faţă de 2.559 de persoane şi măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 89 de milioane de lei. Conform valorii sesizărilor penale înregistrate în primele nouă luni ale acestui an, cele 407.000 sesizări penale se situează peste valorile din perioada similară a anilor 2020-2022, dar sub valoarea din 2019. Spre exemplu, numărul infracţiunilor comise în mediul rural a scăzut cu 1.800 de fapte faţă de perioada similară a anului trecut. Un alt aspect este dat de trendul infracţiunilor grave, comise cu violenţă, care au scăzut cu 15%, de la 270 la 230 de fapte sesizate’, a afirmat şeful Poliţiei Române, miercuri, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că în primele nouă luni ale anului la structurile de combatere

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Grindeanu a justificat votul social-democraților pentru moțiunea simplă împotriva Dianei Buzoianu: „Dacă suntem în Coaliție, nu trebuie să fim un copil pus la colț”

Redacția

Ministerul Dezvoltării și MIPE, reorganizate. Ce modificări au fost aduse celor două instituții

Redacția

Comisia Europeană cere urgent mai multe femei în consiliile de Administrație ale companiilor cotate la bursă

Redacția
Încarcă...