
Mutarea micilor producători și a comercianților de legume și fructe de pe platoul din fața halei din zona vale, este ultima etapă din proiectul privind modernizarea obiectivului “‘’Piața vale’’.
Viceprimarul municipiului, Claudiu Bodoașcă a afirmat că au fost discuții purtate cu cei care desfășoară acest tip de comerț pe platoul pieței, iar la finalul lor s-a convenit ca relocarea să se facă după sărbătorile Pascale.
Până atunci, constructorul va finaliza partea de investiții la hala de pe platoul pieței, dar și cea unde în trecut se comercializau produse nealimentare. Cludiu Bodoașcă, viceprimarul municipiului a susționut că deciza fost luată în concordanță și cu dirigintele de șantier.
Odată cu mutarea micilor producători și a comercianților de legume și fructe, în hala nou construită, pe zona unde până acum aceștia își desfășuraru activitatea, va fi amenajata parcarea și locul de promenadă.
Reamintim faptul că valoarea acestui obiectiv de investiții se ridică la aproximativ 12 milioane de lei.


