Peste 30 de instituții de presă internaționale, inclusiv cele mai importante agenții de presă din lume, și-au exprimat joi solidaritatea cu jurnaliștii palestinieni care lucrează în condiții extrem de dificile în Gaza și au cerut autorităților israeliene să îi „protejeze” în calitate de civili, potrivit AFP.

Bombardamente israeliene în GazaFoto: Ariel Schalit / AP / Profimedia
Potrivit Comitetului pentru protecția jurnaliștilor (CPJ), organizație cu sediul la New York care a coordonat scrisoarea deschisă, cel puțin 94 de jurnaliști au fost uciși de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, dintre care majoritatea, 89, sunt „palestinieni uciși de armata israeliană”, fiind cel mai mortal conflict „documentat vreodată” de organizație.
„Timp de aproape cinci luni, jurnaliștii și profesioniștii din mass-media din Gaza – care sunt practic singura sursă de informații pe teren în teritoriul palestinian – au lucrat în condiții fără precedent” și „continuă să lucreze în pofida riscurilor personale”, se arată în scrisoarea semnată de BBC News, New York Times, Der Spiegel și Haaretz.
Aceștia continuă să își facă meseria „în ciuda pierderii familiilor, prietenilor și colegilor lor, a distrugerii locuințelor și birourilor, a deplasărilor constante, a întreruperilor de comunicare și a penuriei de alimente și combustibil”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


