Se împlinesc în această perioadă de migrație modernă cam 200 de ani de când locuitorii actualului spațiu românesc au început să descopere lumea și să scrie despre ea. Născuți într-un teritoriu lipsit de vocația explorării, probabil din cauza geografiei fără deschidere la mare (Dobrogea cu porturile ei avea să devină o regiune românească abia în 1878), care îndeamnă mai mult la cucerirea piscurilor decât la cutreieratul înspre zări noi, și la munca ogorului mai degrabă decât la negoțul cu tărâmuri îndepărtate, călătorii din România de azi au început să bată temeinic Europa și lumea largă abia cu începere din secolul XIX.
Bogdan StanciuFoto: Arhiva personala
Nu-i vorbă, și înainte de 1800 au existat locuitori ai acestui spațiu care au simțit tentația noilor orizonturi. Nicolae Milescu sau Nicolae Olahus sunt exemple „clasice” în acest sens. Mai puțin cunoscut este umanistul sas Maximillian Transylvanus*, stabilit în Țările de Jos, care a fost primul cronicar al expediției lui Magellan în jurul lumii. În calitate de secretar al împăratului Carol Quintul, el i-a intervievat pe supraviețuitorii expediției, în frunte cu Sebastian Elcano, căpitanul corabiei Victoria. În 1522, Transylvanus, – despre care Nicolae Olahus preciza fără dubiu că este din aceeași „patrie” cu el – a publicat o scrisoare în care relata prima călătorie în jurul lumii,
» Citește continuarea pe pagina autorului