Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au făcut, vineri, patru reţineri în dosarul privind bărbatul agresat de mai mulţi motociclişti în apropierea unei terase din Sectorul 3 din Capitală, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat oficial, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de şase persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Procurorii au reţinut, în baza mijloacelor de probă administrate, că, pe 14 iunie, în jurul orei 20,15, în timp ce se afla în apropierea unei terase din Sectorul 3, victima, un bărbat de 44 de ani, a fost atacată de şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 57 de ani, care i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele, un cuţit şi un ciocan în diferite zone ale corpului, inclusiv în cap, după care au părăsit zona. Fiind exercitată într-un loc public, agresiunea a provocat persoanelor care au asistat sentimente de teamă, indignare şi insecuritate.
„Dintre cei şapte agresori, patru au fost reţinuţi, doi se sustrag urmăririi penale, iar cu privire la cel de-al şaptelea, care are calitatea de militar, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea
» Citește continuarea pe pagina autorului


