Patru bebeluşi cu grave probleme de sănătate cauzate de diferite malformaţii au fost transportaţi cu două aeronave, unul dintre ei către Helsinki, ceilalţi la Milano, cu ajutorul Asociaţiei Blondie care a organizat cele două zboruri către aceste destinaţii unde cei mici vor putea primi îngrijiri de specialitate şi tratamente medicale care nu sunt efectuate în România. Astfel, Gabriela în vârstă de 4 luni a zburat, marţi, către Helsinki, iar Carla (5 saptamani), Maria şi Sofia (11 zile) au fost în cursa spre Milano. Ambele curse au costat aproximativ 60.000 euro, iar datorită donaţiilor Asociaţia Blondie a putut organiza 160 de zboruri şi a ajutat peste 400 de copii, relatează news.ro
„Faptul că noi facem aceste transporturi nu înseamnă că România este praf. Astea sunt cele mai grave cazuri. Copii aceştia nu au o malformaţie, toţi au multe malformaţii, multe complicaţii. În momentul în care eşti într-una din situaţiile acestea şi nu poţi fi tratat în România, primeşti o negaţie, negarea faptului că în România poate fi făcut acel tratament. Dacă tratamentul poate fi făcut undeva în Europa, atunci este decontat integral de statul român şi din bugetul asigurărilor din Europa, prin faptul că suntem cetăţeni europeni şi avem dreptul să fim trataţi în orice stat membru al UE.
» Citește continuarea pe pagina autorului


