RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Parcul “Ioana” – pregătiri pentru a fi redeschis în noul sezon

Venirea căldurii readuce în atenţia tuturor, şi în special a părinţilor, locurile de joacă din oraş, care vor fi asaltate de copii. Unul dintre parcurile din municipiu, foarte populat de către micuţi este cel situat în spatele magazinului Ioana.

 

Vorbim despre un parc amenajat de către familia Păduraru,  din anul 2011, de la zero, fără ajutor din alte surse. Este public, dar cu investiţie privată.

  

Cătălin Păduraru a început pregătirile la locul de joacă, pentru a-i primi pe copii. A investit mult, dar se poate mândri că a achiziţionat mobilier calitativ şi atractiv totodată pentru cei mici. Din păcate, există şi persoane care au trecut de vârsta datului în carusel, dar care intră în parc şi distrug tot ce prind în cale.

Pentru că vremea s-a încălzit şi a venit primăvara, noi desfăşurăm o campanie de reparare, înlocuire a pieselor rupte, stricate din parc, pentru că sunt unii copii mari neglijenţi care vin, rup, strică şi nu-i interesează că sunt copiii mici care ar vrea să se joace în parc, la aer liber. Pentru siguranţa acestora încercăm să remediem din timp, tocmai pentru a preveni unele accidente care se pot întâmpla inevitabil”, a declaratCătălin Păduraru.

Zilele acestea se vopseşte, se repară, se înlocuieşte tot ce este necesar, într-un ritm vioi. Copiii aşteaptă se se joace, iar pentru asta,  parcul trebuie să fie pus la punct ca să-i primească. Au apărut şi unele jucării noi, şi până şi prundişul a fost schimbat cu unul mai fin, pentru a-i feri pe micuţi de accidentări.  

“Le-am luat din timp, începem cu  reparaţii, prin eforturile proprii, tocmai în ideea de a nu periclita siguranţa copiiilor. Tocmai de aceea încercăm să înlocuim tot ce este defect, vopsim totul. Am înlocuit şi prundişul de pe jos, am pus un sort mai mic ca să nu se accidenteze copiii. Am mai pus un carusel, o numărătoare, ca să se bucure cei mici. Mizăm pe sănătatea copiiilor, pentru că ei vor sta la calculator dacă nu au alternativă. Ca şi program, parcul se deschide la ora 08.30 şi se închide în jurul orelor 20.00”, a mai adăugat Cătălin Păduraru.

{jcomments off}

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

AJOFM Iași: 91 locuri de muncă vacante în Pașcani 

Redacția

Capcana în care cad mulți tineri pe piața muncii. La ce ar trebui să fie atenți la început de carieră

Redacția

Graficele care arată tabloul real al educației în România. Sub 4% dintre elevii din mediul rural au luat peste 9 la Evaluarea Națională

Redacția
Încarcă...