News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Pagubele după ploile de ieri sunt centralizate! Au fost cantități mari de precipitații (FOTO)

  

Primăria Pașcani, prin angajații de la Situații de Urgență și Gospodăria Locală au început să centralizeze datele privind pagubele înregistrate la nivelul municipiului, ca urmare a ploilor ce s-au abătut asupra municipiului, ieri după- amiază. Mâine sunt așteptați la Pașcani reprezentanți ai comisiei de la nivelul Prefecturii, care se ocupă de verificarea în teren a situației.

Cantitățile de precipitații care au căzut ieri au fost foarte mari. Marius Pintilie, primarul municipiului a subliniat astăzi, că pe muncipiu, conform stației de măsurare a precipitațiilor, s-au înregistrat cantități de 32 litri/metru pătrat.

“Începând de ieri de la orele 15.00 am avut parte de căderi de precipitații, din datele oficiale, conform stației de măsurare a precipitațiilor de la sediul Primăriei Pașcani, avem 32 de litri pe metru pătrat până dimineață la orele 08.00. Din păcate, aversele de ieri seară, și așa după cum vedeți și dumneavostră, suntem la Gâștești acum, au provocat probleme. Cea mai afectată stradă din Gâștești este “Nuculeț”, unde au ajuns ape de pe câmpurile agricole. O altă problemă o avem la Boșteni și Sodomeni. Am fost ieri seară și în cartierul Aerodrom, acolo unde patru curți erau inundate, iar la o parte din ele, a intrat apa și la subsol. Intervenții au fost realizate cu cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, au fost echipe și de la Primărie, am făcut tot posibilul să ajutăm oamenii”, a susținut primarul Marius Pintilie.

Angajații Primăriei sunt pe cale să întocmească un raport preliminar, ce va fi transmis către Prefectura Iași, instituție care mâine va trimite în teren angajații să evalueze situația.

Primarul municipiului spune că a luat legătura și cu conducerea ApaVital SA, cea care derulează proiectul de investiții pe partea de apă și canalizare, pentru a mobiliza constructorii să refacă zonele afectate.

Viceprimarul municipiului este de părere că în anumite zone din municipiu, cum ar fi Boșteni, cantitățile de precipitații, au fost pe alocuri mult mai mari.

“Părerea mea este că au fost 60 – 100 litri pe metru pătrat. Aseară, împreună cu domnul primar, ne-am întâlnit pe strada Rozelor, am acționat cu cei de la sere. Firmele care lucrează la rețele de apă și canalizare, au mobilizat oameni, utilaje, s-a îndepărtat mâlul. Tot ce am putut face, am făcut, am intervenit. Se va acționa și la Gâștești, să refacem zonele afectate”, a susținut viceprimarul municipiului.

Related posts

Școala ”Iordache Cantacuzino” caută paznic

Redacția

Autostrada Unirii, A8, legătura Moldovei cu Transilvania şi mai departe cu reţeaua europeană de transport, ar putea fi terminată în 2030

Redacția

Noi susțineri mincinoase la adresa NewsPascani.com, făcute de consilierul Sorin Olariu! Acesta a falsificat o știre pentru a ataca ziarul! O demisie de onoare se impune! (Video)

Răzvan Grecu
Încarcă...