


La doar 6 ani, micuțul Mateo din Miroslovești, este un luptător! A trecut printr-o operație de aproximativ 7 ore, prin care i-a fost îndepărtată tumoarea de pe creier.
Inițial, Mateo a ajuns la Iași, la Oncologie, însă din păcate medicii de acolo nu i-au dat șanse, l-au trimis acasă. Însă părinții nu au încetat să spere și au cerut ajutor în altă parte. Șansa lui a fost un spital renumit din Turcia, cadre medicale foarte bine pregătite, aparatura necesară. Specialiștii de la Spitalul Emsey le-au dat speranța că Mateo poate fi operat cu succes.
Norocul micuțului a fost și o pășcăneancă, Daniela Munteanu, care lucrează la spitalul din Turcia, și mereu a fost lângă ei, i-a ajutat foarte mult, alături de asociațiile ”Salvează o inimă” și ”Speranță pentru România”, cât și persoanele care au donat bani, prin strângerea de fonduri inițiată.
Reaminitm, în decembrie 2019 Mateo Ștefan Ciocoiu a fost diagnosticat cu tumoare la creier. Vestea a căzut ca un trăsnet peste bieții părinți. Mateo era la grădiniță, repeta pentru serbarea de Crăciun. Brusc, i s-a făcut rău, s-a învinețit la buze și s-a îngălbenit la față. Educatoarea i-a anunțat pe părinți, că băiețelul se simte rău, iar după investigații medicale, bieții oameni au primit vestea-șoc: Mateo Ștefan are tumoare pe creier!Viața lui Mateo a depins de această operație efectuată la spitalul din Turcia, care a costat 20.000 de euro.
Micuțul este bine, astăzi se va întoarce acasă cu o ambulanță, la Miroslovești, unde îl așteaptă cele trei surioare, și tatăl lor. Va merge odată la patru luni la control, pentru a fi consultat de medicul din Turcia. Este nevoie de radioterapie, dar nu va face acum, este riscant. După operație, i-a rămas o parte mică din tumoare, cât un vârf de ac. Nu a putut fi extirpată, pentru că este situată pe o arteră de pe creier, extrem de periculoasă. Dacă s-ar fi intervenit acolo, Mateo ar fi putut rămâne cu sechele. Pentru această situație este nevoie de radioterapie, ca să se vindece, și să nu mai reapară.
Familia are în continuare nevoie de ajutor. Vor urma drumurile odată la patru luni în Turcia pentru control, dar și din cauza situației materiale precare a familiei. Mateo mai are trei surioare acasă cu vârste foarte mici. Tatăl este cu ele, nu a putut lucra, mama a stat cu Mateo în Turcia.
Cu ajutorul tuturor celor care au contribuit ca Mateo să fie bine, inițial, ce se preconiza a fi o luptă cu morile de vânt, s-a terminat cu bine, cu speranță, după câteva luni de luptă.
Cine vrea să ajute familia Ciocoiu, pentru detalii puteți suna la numărul de telefon 0751.667.131 (mama lui Mateo).


