O femeie din Pașcani a amenințat astăzi că se aruncă de la etajul doi al blocului în care locuiește, însă a fost salvată de pompieri.
Conform acestora, Viorica Coștiug în vârstă de 58 de ani a stat în balcon toată noaptea trecută, iar dimineață a ieșit în afara lui amenințând că se aruncă. Femeia locuiește singură într-un bloc situat pe strada Mihai Eminescu, din zona vale.
Vecinii au fost cei care au sunat la 112, iar pompierii sosiți la fața locului au convins-o să coboare, pe o scară. La fața locului a sosit și un echipaj de pe Ambulanță, femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Pașcani, apoi va fi transferată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iași pentru tratament de specialitate.



{flv}diverse/femeie tentativ suicid{/flv}{jcomments off}


