RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

O familie de scandalagii terorizează un sat întreg. Un tânăr a fost arestat preventiv

Agenții Postului de Poliţie Bălţaţi au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că pe raza comunei, trei persoane provoacă scandal. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, fiind aduse la cercetări persoanele implicate, R. Dumitru, de 58 ani, R. Mihai, de 22 ani şi R. Ioan, de 32 de ani, toţi din comuna Bălţaţi, judeţul Iaşi.

Incidentul a avut loc pe data de 22 august. Cei trei aveau un conflict mai vechi cu unul dintre localnici, pe care de câteva săptămâni îl amenințau cu bătaia. De câteva ori, partea vătămată s-a refugiat de furia lor în curțile altor vecini, iar când acest lucru s-a întâmplat, familia agresivă a început să arunce cu pietre.Mai mult, pe 29 august Mihai R. a ieșit cu parul în drum urmărind partea vătămată pe care a lovit-o.Pe numele lui R. Mihai şi R. Ioan au fost emise ordonanţe de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, iar la data de 30 august, instanţa a dispus faţă de R. Mihai măsura preventivă de a nu părăsi localitatea.Întrucât bărbatul nu şi-a respectat obligaţiile impuse de instanţă, măsura a fost înlocuită cu arestarea preventivă, iar în baza acesteia tânărul a fost depus în arestul I.P.J. Iaşi.

 

  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Un criminal își omoară timpul cu 200 de procese pentru a întâlni fete în instanță

Redacția

Mașină furată și condusă de un tânăr din Pașcani. Acesta nu are permis și se afla sub influența alcoolului

Redacția

Accident rutier în ”curba morții” de la Gâștești

Oana Cordoneanu
Încarcă...