Constantin-Iulian Damian este lector universitar al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, doctor în Istoria religiilor. Teza s-a de doctorat, intitulată „Tehnici de manipulare specifice noilor mişcări religioase”, a primit distincţia Magna cum laude.
Constantin-Iulian Damian a obţinut o bursă de cercetare la Universitatea Konstanz din Germania, unde a studiat probleme legate de etica islamică vizavi de eutanasie şi avort, iar în România, în cadrul unui postdoctorat, a relizat o lucrare de cercetare cu privire al interpretarea spirituală a bolii. Lucrarea sa de masterat s-a intitulat „Secte sinucigaşe”, iar lucrearea de licenţă a avut drept temă problematica „New age”. La facultatea de Teologie este la cadedră din anul 2006, fiind preparator universitar suplinitor, anterior fiind coordonator de programe la Institutul Ecumenic „Sfântul Nicolae”, ghid de turism la Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva” şi bibliograf la Biblioteca Judeţeană din Iaşi.
1. În discuţiile cu privire la ora de religie, mulţi dintre cei care contestă această materie au propus înlocuirea ei cu Istoria Religiilor. Ca profesor de Istoria Religiilor, cât de viabilă consideraţi această propunere, mai ales la clasele mici?
Mai ales la clasele mici cred că (n.r: Istoria Religiilor) are potenţialul de a crea confuzie în rândul copiilor. Şi o confuzie spirituală, dar şi o confuzie intelectuală, pentru că încep la un moment dat să amestece lucrurile. Este ca şi atunci când se învaţă scrierea. Copilul când începe să scrie, face asta din toate direcţiile, nu neapărat de la stânga la dreapta. Ei, dacă în contextul acesta l-am învăţa să scrie în paralel şi în limba română, şi, de pildă, în limba arabă, unde se scrie de la dreapta la stânga, el care oricum nu are o regulă certă atunci când face înşiruirea de litere, atunci le amestecă teribil. La fel şi cu Istoria religiilor la clasele mici. Ei neavând un reper, un reper care, desigur, se poate schimba potrivit opţiunii proprii. Când ajung la o anumită vârstă aceştia pot alege şi poate că Istoria religiilor îi ajută să aleagă, dacă vor lucrul acesta, însă până la un punct acest reper este foarte necesar, tocmai pentru că îi fereşte de nişte confuzii care generează sincretism, iar pe de altă parte şi de o oarecare relativizare.
Au cu ce compara.
Exact, au cu ce compara. Şi de bine, dar şi cu lucruri pe care pe ei nu-i satisfac, dar asta când vor ajunge la vârsta adolescenţei sau la maturitate. Este greu să pui pe un copil să aleagă dacă el crede Judecata de apoi sau în Reîncarnare.
Şi atunci de la ce vârstă s-ar putea studia Istoria religiilor?
Există în programa actuală, la liceu, câteva teme, câteva lecţii pe care profesorii de religie, teoretic, le parcurg şi care vizează islamul, hinduismul, budismul, toate marile religii ale lumii contemporane. Din punctul meu de vedere ca istoric al religiilor aceste ore nu sunt suficiente. Sau altfel spus, programa aceasta a fost creată pornind de la realităţile din urmă cu un deceniu, atunci când pluralismul religios, cel puţin în România, nu era un fapt concret. Ei bine astăzi, vedeţi, cum se circulă şi de aceea ar fi bine ca un tânăr, atunci cânt termină liceul, să poată să facă o disctincţie în privinţa religiei între ce înseamnă creştinismul, ce înseamnă budismul, ce înseamnă islamul, cunoscându-le un pic mai îndeaproape. Poate că an de studiu al Istoriei religiilor nu ar fi ceva hazardat.
Unii părinţi se plâng că o oră pe săptămână e prea mult pentru educaţia religioasă. Comparativ cu alte culturi şi religii, unde ne-am situa?
Depinde şi de contextul în care funcţionează acest curriculum. Noi trăim, teoretic, într-o societate seculară şi secularizată, ba chiar şi secularizantă. Acum, mai puţin de o oră de religie pe săptămână nici nu ştiu dacă se poate. Acesta cred că este minimum. Comparativ cu alte culturi, desigur, dacă este să mergem în direcţia islamului, acolo este clar că ponderea este mult mai mare. Însă în multe alte spaţii educaţia religioasă este primită într-un sistem, nu în exclusivitate, însă în anumite cazuri este primită într-un sistem paralel. Sigur, chiar şi în spaţiu european. Cunoaşteţi că sunt acele şcoli de cateheză în bisericile catolice, în bisericile protestante. Aici, această oră de religie este menită, cel puţin să-i conştientizeze pe copii de dimensiunea religioasă a vieţii lor şi totodată de importanţa pe care religia, în contextul nostru creştinismul ortodox, Biserica creştin ortodoxă, le-au avut în cultura noastră naţională sau în istoria României. Nu ies doctori în teologie, să nu se sperie cineva, şi nu ai timp să îndoctrinezi un copil într-o oră pe săptămână. După cum dacă ar avea o oră pe săptămână de istorie, atunci cu siguranţă nu ar ieşi copiii nişte istorici. Ar avea doar nişte repere. Credă că o oră de religie pe săptămână este poate chiar prea puţin, este cu siguranţă prea puţin, iar mai puţin nu se poate.
Societatea străină este una atee, însă persoanele sunt religoase.
Articolul integral pe www.ziaruldeiasi.ro