
Doar două săptămâni ne mai despart de una dintre premierele bacalaureatului din acest an. Începe sesiunea de iarnă a examenului, pentru că de anul acesta, competenţele elevilor vor fi evaluate la sfârşitul lunii ianuarie. Organizarea în şcoli lasă însă de dorit, iar adolescenţii trebuie să fie prezenţi şi la BAC, şi la ore, conform ministerului.
Atât profesorii, cât şi elevii reclamă organizarea competenţelor orale a examenului de Bacalaureat în luna ianuarie. Nu neapărat pentru că ar fi prea devreme în timpul anului sau pentru că elevii nu ar fi pregătiţi, ci din cauza haosului din şcoli, în legătură cu această organizare a examenului.
Reguli noi la Bacalaureat 2025. Elevii de clasa a 12-a nu au liber în zilele de examen
Ministerul Educaţiei a trimis o circulară către toate şcolile din România prin care cere neapărat ca elevii de clasa a 12-a să fie prezenţi şi la examenul de Bacalauret, dar şi la cursuri, înainte sau după. Mai precis, pentru elevii care învaţă de dimineaţă înseamnă că se vor prezenta la cursuri în mod absolut normal, iar de la ora 13.00 merg la examenul de Bac. Altfel, pentru cei care învaţă de după-amiază, aceştia vin la proba examenului de Bacalaureat de la ora 9 dimineaţa, dar după testare trebuie neapărat să se prezinte şi la cursuri. Asta înseamnă că un elev vine de dimineaţă la şcoală şi pleacă după 10 sau chiar şi 14 ore, când se finalizează toate aceste cursuri sau competenţele orale de la examen.
Prea mult, spun profesorii, pentru că şi ei trebuie să prezenţi la supraveghere, la evaluare, la toate aceste probe de Bac, dar şi la celelalte cursuri pentru celelalte clase care au ore în mod normal. Vor fi probleme chiar şi la probele scrise din vară, pentru că şi acelea au fost puse mai devreme. BAC-ul începe în data de 10 iunie, deşi vacanţa de vară pentru toţi elevii se finalizează abia la 20 iunie.
Probele orale încep la sfârşitul lunii
Probele de competenţe se vor desfăşura mult mai devreme faţă de anii trecuţi. Practic, în perioada 27 ianuarie – 7 februarie va avea loc evaluarea comepetenţelor. Astfel, elevii care se pregătesc de examenul maturităţii vor intra la sfârşitul lunii în febra emoţiilor. În perioada 27 – 29 ianuarie, aceştia vor susţine proba orală la Limba română, urmată de cea la Limba maternă, în perioada 29 – 31 ianuarie 2025. În perioada 3 – 5 februarie, va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă străină şi, nu în ultimul rând, între 5 şi 7 febraurie, elevii din clasa a 12-a vor susţine proba competenţelor digitale.
Probele scrise vor avea loc câteva luni mai târziu, mai exact între 10 şi 16 iunie. Noutatea din acest an este că elevii vor putea să îşi vadă lucrările, înainte de depunerea contestaţiilor.
continuare pe observator


