Anul acesta este primul după trei ani consecutivi în care Primăria Paşcani nu a organizat o dezbatere publică pentru consultarea cetăţenilor în privinţa cheltuirii banului public.
Afirmaţia a fost făcută de către Mihaela Spiridon de la PNL care şi-a exprimat dezamăgirea faţă de alegerea şefilor Primăriei de a nu organiza o dezbatere publică cu cetăţenii, în cadrul instituţiei, aşa cum s-a întâmplat în alţi ani.
“Ne manifestăm părerea de rău faţă de atitudinea Primăriei. Timp de trei ani de zile consecutiv au fost discuţii deschise cu cetăţenii, iar anul acesta, se pare că ele nu vor mai avea loc. Ne întrebăm în ce măsură vor ţine cont de propunerile cetăţenilor, atât timp cât ele nici măcar nu sunt aduse la cunoştinţa publicului larg”, a declarat Mihaela Spiridon.
Dacă vreţi să vă implicaţi în dezvoltarea oraşului în care trăiţi, puteţi începe prin a vă exprima părerea cu privire la investiţiile care ar putea fi făcute anul acesta.
Consiliera PNL, Mihaela Spiridon a lansat un apel către păşcăneni pe care i-a invitat să participe la consultarea publică organizată de formaţiunea politică.
Prin completarea unui chestionar, nu veţi face decât să transmiteţi conducerii oraşului, ce vă doriţi să se facă cu bugetul public în municipiul nostru. Accesaţi chestionarul aici.
“Aducem la cunoştinţa publicului că anul acesta nu este anunţată nicio dezbatere publică cu cetăţenii în legătură cu bugetul municipiului Paşcani, şi să-i rugăm pe cetăţenii care doresc să-şi exprime punctul de vedere şi să facă propuneri, să completeze formularul pe care l-am lansat online. În felul acesta, noi o să putem face o statistică în funcţie de părerile exprimate în spaţiul online, şi apoi le vom aduce la cunoştinţa tuturor”, a mai precizat consiliera din partea PNL.


