Proiectele privind majorarea prețului la apă și strategia tarifară a operatorului pe următorii 4 ani sunt inițiate de primarul Dumitru Pantazi în urma unor adrese făcute de Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași.
Cum orice majorare de preț, mai ales în preajma alegerilor locale, nu este bine primită de cetățeni, primarul Dumitru Pantazi s-a distanțat astăzi de acest subiect, pasând responsabilitatea consilierilor locali. Într-un comunicat de presă, edilul șef spune că primarul doar inițiază proiecte, în timp ce consilierii locali iau hotărârea.
„După cum bine știți, nu primarul unei comunități majorează prețul la apă și canalizare, dumnealui inițiază proiectele de hotărâre în baza solicitării operatorului de apă și canalizare. Proiectele vor fi suspuse dezbaterii aleșilor locali, iar ei vor hotărî acest fapt în urma votul exprimat. Documentul urmează să fie supus aprobării consilierilor locali din toate localităţile, 107, care fac parte din asociaţia judeţeană ARSACIS şi beneficiază de aceste investiţii. Pretul este unitar pentru tot judetul. La Paşcani sunt prevăzute lucrări de peste 25 de milioane de euro”, susține primarul Dumitru Pantazi.
Dincolo de fuga de răspundere, rămâne o întrebare la care trebuie să răspundă toți cei implicați în luarea de decizii la nivel local: pășcăneni își permit această majorare de preț, în plină criză sanitară și economică?