RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Nervos că polițistul i-a călcat frâna la examenul pentru permis, a sărit să-l bată

Un poliţist de la Serviciul Permise şi Înmatriculări a fost cât pe ce să fie bătut în plină stradă de un candidat mânios, după ce primul i-a călcat frâna şi a oprit maşina cu care dădeau examen. Faptul a avut loc miercuri la prânz.

Culmea, atât elevul, cât şi poliţistul au acelaşi nume, fiind o coincidenţă: candidatul la permis se numeşte Vasile Stan, iar poliţistul, Valentin Stan.

  

Po­liţistul s-a urcat în autoturismul condus de către Vasile Stan şi au început să meargă prin municipiul Iaşi. La un moment dat, poliţistul i-a spus elevului în vârstă de 43 de ani să conducă spre blocul Tarom (de pe strada Arcu), dinspre pa­sarela Octav Băncilă. La intersecţia cu strada Bacinschi, Vasile Stan nu a oferit prioritate unui autoturism care venea din sens invers. În acel moment, poliţistul Valentin Stan a călcat frâna autoturismului şi l-a oprit, moment în care candidatul aflat la volan a devenit violent. Acesta a început să-l înjure pe poliţistul aflat în dreapta, iar până la bătaie nu a fost decât un pas: şoferul celeilalte maşini, care coborâse din autoturism pentru a asista la „spectacol“ l-a ţinut pe Vasile Stan, ca să nu îl lovească pe poliţist.

La faţa locului au fost chemaţi şi poliţiştii de la Secţia 2 Gară, care au deschis un dosar penal pentru infrac­ţiunea de ultraj. Şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări Iaşi a precizat că examinatorul a acţionat cu calm.

„Poliţistul are experienţă de peste 12 ani, ştie ce are de făcut în asemenea situaţii. Când a observat că elevul nu opreşte pentru a oferi prioritate, a acţionat cum trebuie, oprind autoturismul. Atunci poliţistul a fost ameninţat“, a precizat Vasile Zacornea, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări Iaşi.

 articolul integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Şoferul unui autobuz şcolar din Iași, plin cu copii, prins beat la volan

Redacția

Un șofer a făcut infarct la volan pe o stradă din Iași și a murit în drum spre spital. Bărbatul sunase la 112 acuzând dureri în piept

Redacția

Adolescent de 15 ani din Iași, dispărut. A plecat de la locul de muncă al tatălui său, dar nu a ajuns acasă

Redacția
Încarcă...