Sunt generaţia trezită la 4 dimineaţa, ca să meargă la coadă la lapte. Care alerga şi striga după camioanele cu numere străine, sperând că şoferii aruncau ceva gumă de mestecat. Care mânca portocale, dacă avea noroc, doar de Moş Nicolae şi de Crăciun. Care avea parte de desene animate la tv doar duminica, 15 minute. Care se uita cu jind la penarul burduşit de carioci şi creioane colorate al vreunei colege norocoase, cu rude în Germania. Care când deschidea orice manual, vedea pe prima pagină portretul conducătorului mult iubit.
Sunt generaţia care, după vacanţa de iarnă din clasa a VI-a, s-a dus la şcoală fără cravata de pionier şi nu a plâns după ea. Care i-a privit pe Ceauşeşti împuşcaţi, la televizor, şi a înţeles repede că aşa mor dictatorii: singuri şi mici.
Sunt generaţia care s-a bucurat nebuneşte de ieftinăciunile care au invadat talciocurile anilor ‘90. Care s-a mirat că poţi cumpăra când vrei banane de la magazin. Care a băut cu zecile de litri suc de la dozator. Care a simţit că l-a apucat pe Dumnezeu de picioare când şi-a cumpărat primii adidaşi albi de muşama, chiar dacă au crăpat la a doua purtare,
» Citește continuarea pe pagina autorului